Cum va fi vremea în diferitele regiuni ale ţării. Prognoza meteo ANM actualizată
În zona Dobrogei și Bărăganului, vremea se menține caldă și luni. Maximele ajung la 22-23 de grade în Bărăgan, temperaturi în creștere față de duminică. Vântul prinde putere, iar după prânz se adună norii și apar averse cu tunete, fulgere, poate și grindină.
Prin Moldova sudică și în nordul Munteniei se face mai cald decât ar fi normal. Temperaturile urcă până la 20-21 de grade. Soarele apare în prima parte a zilei, apoi crește instabilitatea. Aversele ajung și în această zonă și vor fi însoțite de descărcări electrice.
Jumătatea nordică a Moldovei și Bucovina sunt dominate de atmosfera închisă. O să plouă din când în când și vântul devine mai pronunțat. Maximele ajung pe la 15 grade, dar la noapte se răcește, iar ploile se transformă în lapoviță și chiar ninsoare.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță o zi mohorâtă, cu temperaturi în scădere și multe ploi. Se pornește și vântul, care poate atinge viteze de 70 km/h. Noaptea aduce valori ușor negative, lapoviță și ninsoare în unele zone.
În vestul țării se răcește simțitor. Duminică au fost 17-18 grade, însă luni maximele nu mai trec de 12 grade. Cerul rămâne acoperit aproape toată ziua. Continuă să plouă, iar vântul bate cu putere și sporește senzația de frig, transmite ANM.
Ploile își fac simțită prezența și în centrul țării. Vor aduce cantități însemnate de apă, în special în zonele de munte. Pe creste vântul va depăși viteze de 90 km/h, iar la noapte o să ningă și o să fie viscol. Și tot după lăsarea nopții o să apară ceva ninsori și lapoviță și în zonele mai joase.
Și în Oltenia vremea vine cu schimbări: încep ploile și se intensifică vântul. În plus se răcește față de duminică, când au fost 18-19 grade. Luni maximele se opresc pe la 12-13 grade, iar la noapte cerul se degajează treptat.
În ținuturile sudice vremea rămâne caldă și luni. Temperaturile urcă până la 18-19 grade. Ploile vin în special în a doua parte a zilei și vor fi averse, însoțite de fenomene electrice.
Vremea în Capitală. Zi cu vreme caldă, se ating 20 grade
În București mai prindem o zi cu vreme caldă. Se ating 20 grade, dar spre seară crește instabilitatea și apar aversele. Pot fi și descărcări electrice și intensificări ale vântului. Noaptea aduce vreme bună și o minimă de 5-6 grade.
Marți, în schimb, se răcește foarte tare. Maxima nu mai trece de 11 grade și avem o zi mohorâtă, cu ploi slabe și vânt intens. Mâine noapte temperatura coboară ușor sub pragul înghețului și apar condiții de brumă.
Miercuri nu vine cu vreo schimbare, rămânem tot cu vremea rece. Mai apar ceva înnorări și este posibil să picure trecător. Vântul continuă să agite atmosfera și maxima se oprește tot pe la 11 grade.
Joi dimineața o să fie cam frig. Norii se risipesc treptat și atmosfera se mai încălzește pe la amiază. Se ating 13, poate 14 grade, însă vântul se menține destul de activ.
Vremea la munte
În zona muntoasă o să plouă destul de mult și vântul o să bată cu putere. În zonele înalte vor fi rafale de peste 90 km/h și o să cadă lapoviță sau ninsoare. La noapte se răcește accentuat, o să ningă în majoritatea masivelor, iar pe creste o să fie viscol.
Ziua de marți aduce vreme de iarnă grea, vânt și ninsori în toată zona montană. Temperaturile scad simțitor, iar la altitudini mari vântul depășește viteze de 80-90 km/h.
Miercuri se face și mai frig. O să fie ger în zonele montane înalte. O să mai ningă din când în când, iar vântul o să bată tare pe creste.
Frigul persistă și joi dimineața, dar vremea se mai încălzește peste zi. Soarele se arată aproape peste tot. În masivele estice mai pot să apară ceva fulguieli.