Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, sub limita de ger, până pe 8 martie, în special noaptea şi dimineaţa, în timp ce probabilitatea apariţiei precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, cu mici intermitenţe la nivel local, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 26 februarie - 11 martie, publicată luni.
În Banat, în perioada 26 februarie – 1 martie, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai mici decât cele climatologic specifice perioadei, sub limita de ger în cursul nopţilor şi al dimineţilor de 26, 27, 28 februarie şi 1 martie, când minimele vor coborî spre -14 grade, iar media maximelor se va situa în jurul a -5 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire astfel că temperaturile maxime vor creşte până spre medii de 12 grade în 7 martie, apoi până la finalul celei de-a doua săptămâni, variaţiile de la o zi la alta nu vor fi semnificative, media pe regiune situându-se în jurul a 10 grade. Şi minimele vor creşte, de la medii de -14 grade în data de 1 martie, spre medii de 3…4 grade în zilele de 7 şi 8 martie, apoi, până în 11 martie, se vor situa în jurul a 2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ ridicată, pe întregul interval de prognoză.
În Crişana, vremea va fi deosebit de rece, geroasă pe parcursul dimineţilor şi al nopţilor în perioada 26 februarie – 1 martie. Media maximelor va coborî spre -5 grade, în timp ce minimele vor scădea spre valori medii în jurul a -14 grade la mijlocul primei săptămâni. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând ca mediile temperaturii diurne să crească până spre 11…12 grade în zilele de 6 şi 7 martie, apoi până spre sfârşitul intervalului de prognoza variaţiile sa fie nesemnificative. Minimele vor urma un parcurs similar cu cel al maximelor şi vor creşte spre 2…3 grade în zilele de 7 şi 8 martie, pentru ca ulterior aceste valori să nu se modifice semnificativ. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în prima decadă a lunii martie.
În Transilvania, în ultimele zile ale lunii februarie şi la început de martie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Astfel, media temperaturilor diurne, uşor variabilă de la o zi la alta, se va încadra între -9 şi -7 grade, iar cea a minimelor între -13 şi -16 grade. O încălzire a vremii va avea loc în 7-8 martie, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 10 grade, apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, acestea se vor situa în jurul a 8 grade. Temperaturile minime vor avea un parcurs similar, fiind în creştere, de la o medie de -16 grade în 2 martie, spre -1…0 grade în data de 11 martie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în zilele de 26 şi 27 februarie şi din nou în intervalul 2 -11 martie.
În Maramureş, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, în intervalul 26 februarie -1 martie când temperaturile maxime, fără variaţii semnificative de la o zi la alta, vor avea o medie de aproximativ -7 grade. Apoi acestea vor creşte treptat şi vor ajunge la valori medii de 9…10 grade în zilele de 7 şi 8 martie şi, până la sfârşitul intervalului, respectiv 11 martie, nu vor avea variaţii importante. Minimele vor fi în creştere de la valori medii în jur de -15 grade în perioada 26 februarie – 1 martie, spre medii de 1…2 grade, în intervalul 7-11 martie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicata începând cu data de 2 martie.
În Moldova, în intervalul 26 februarie – 1 martie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, iar în jumătatea nordică a regiunii şi pe timpul zilei. Media temperaturilor maxime va fi de -12….-11 grade, iar a minimelor de la -14 grade la începutul intervalului, până la -19… -18 grade în dimineaţa zilei de 1 martie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel că mediile temperaturilor diurne vor creşte spre 8 grade în data de 7 martie, apoi nu vor fi variaţii notabile. Parcursul minimelor va fi similar cu cel al maximelor, acestea crescând de la o zi la alta, spre medii în jur de 0 grade în data de 7 martie, apoi nu vor varia semnificativ, situându-se până la sfârşitul intervalului de prognoză în jurul a -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în primele zile şi în creştere în perioadele 3- 5 martie şi 7 – 11 martie.
În Dobrogea, până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Mediile maximelor nu vor varia semnificativ în perioada 26 februarie – 1 martie, acestea urmând a coborî de la valori de -5 grade în 27 februarie, spre -8…-7 grade în zilele de 28 februarie şi 1 martie. Ulterior acestei perioade, maximele vor creşte de la o zi la alta, ajungând spre medii de 4…5 grade în zilele de 5-6 martie, apoi în jurul a 9 grade, până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Temperaturile minime vor scădea de la valori medii în jurul a -8 grade în 27 februarie, spre -13…-12 grade în 2 martie, apoi vor creşte de la o zi la alta până spre medii de 1…2 grade în data de 6 martie şi în jurul a 4 grade până în data de 11 martie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, intensitatea mai mare a acestora urmând a se înregistra în perioada 26 – 28 februarie.
În Muntenia, primele zile din intervalul de referinţă vor fi caracterizate de o vreme deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, urmând ca media temperaturilor maxime să se situeze în jurul a -8 grade, iar cea a minimelor să fie de -9 grade în prima zi a intervalului şi în jur de -15 grade, în 2 martie. Apoi vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar maximele vor fi cuprinse între -4 şi 11 grade, cele mai ridicate valori urmând a se consemna în perioada 7-11 martie. Mediile temperaturilor minime vor creşte spre -2 grade în data de 6 martie, apoi spre 1…2 grade în perioada 9-11 martie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în zilele de 26 şi 28 februarie şi după data de 2 martie.
În Oltenia, în ultimele zile de februarie şi începutul lunii martie, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult sub mediile multianuale, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger. Astfel, mediile maximelor vor fi de -7 şi -6 grade, iar ale minimelor între -8 şi -15 grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra în dimineţile de 28 februarie şi 1 martie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând ca mediile temperaturilor diurne sa crească spre 8…10 grade în perioada 7-11 martie. În ceea ce priveşte parcursul minimelor, acestea vor creşte spre medii de 1…2 grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, pe întregul intervalul de prognoză.
La munte, în primele zile, vremea va fi geroasă în majoritatea masivelor montane. În perioada 26 februarie – 1 martie, mediile maximelor se vor încadra între -14 şi -12 grade, iar ale minimelor între -21 şi -18 grade. Din 2 martie, temperaturile vor fi, în general, în creştere, până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Temperaturile maxime vor creşte spre medii de 3…4 grade, în data de 9 martie, apoi vor scădea uşor spre valori în jurul a 1 grad în zilele de 10 şi 11 martie. Minimele vor creşte spre medii de -2 grade, în dimineaţa zilei de 8 martie, apoi vor scădea, spre -4…-2 grade, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în zilele de 26-27 februarie şi în intervalul 2-11 martie.
AGERPRES