Comunicatul, intitulat „Produsul Intern Brut (PIB) în T3 2017 – estimare  semnal“, reconfirmă că, în continuare, creşterea economică a României înaintează cu cea mai mare viteză înregistrată în Uniunea Europeană. Din 2011, de când a fost reluată creşterea economică plus, rata anuală a PIB-ului înregistrează ritmuri tot mai mari. Numai că nu întotdeauna, când creşte PIB-ul, cresc concomitent şi sumele de bani din buzunare. Banii disponibili. Vor mai trece ani până când cea mai mare parte a populaţiei, o masă critică, nu va mai fi obligată să-şi restrângă drastic cheltuielile. Iar o schimbare a stilului de viaţă nu va veni numai de la un PIB cu plus, oricât de mare îi va fi viteza de înaintare.

Fără o reformă microeconomică, radicală, nu vom ajunge la dezvoltarea dorită. O reformă care să înceapă de la vârful companiilor. Căci fără antreprenori competenţi, îndrăgostiţi de eficienţă şi de performanţă, nu vom reuşi. Noii răsfăţaţi ai istoriei sunt antreprenorii. Unii – pe merit. Ei își află un loc meritat în topurile din elita afacerilor. Dar nu puţini dintre ei (cei de la noi) ţipă mai tare decât Napoleon că au nevoie de bani. Numai că nu doar banii contează. Ca să câştige cursa pentru competitivitate, antreprenorii au nevoie de mai mult decât „bani, bani şi iar bani“, cum striga Napoleon. Au nevoie, cu deosebire, de înţelepciune potrivit definiţiei date de Socrate: atitudine corectă faţă de realitate. Şi nu poate fi, în acest moment al istoriei României, o atitudine mai corectă a societăţii româneşti faţă de realitate decât aderarea la întărirea macrostabilităţii, concomitent cu restructurarea din temelii a companiilor. Şi a managementului.

Avem nevoie, în România, de un model economic bazat pe un raport echilibrat între producţie şi consum, pe investiţii, pe inflaţie mică, pe cursuri stabile, pe un deficit bugetar care să se încadreze în cerinţele europene… Și toate astea încă n-ar rezolva lucrurile. Pentru că mai e nevoie de companii stabilizate, care să-şi fi încheiat liberalizările, restructurările, să-şi fi asigurat funcţionalitatea şi un grad înalt de competitivitate. Pentru ca bunăstarea să nu  rămână o vorbă în vânt.

Am afirmat cândva, într-o dezbatere TV, că fără oameni bogaţi nu vom avea o ţară bogată. Mi s-a reproșat: „Cum adică, fără devalizatorii de ţară, cei interesaţi doar de umplerea propriilor buzunare, România n-ar putea fi o ţară bogată?“… Întrebarea are sens (dacă aşa ceva poate fi numit sens?!) numai în măsura în care, în dezbaterile publice de la noi, nu mai auzim mai nimic despre legătura firească dintre bogăţie şi munca performantă. Bogăţia fiind socotită un fenomen contra naturii, legată numai şi numai de afaceri murdare. Dar  îmbogăţiţii din afaceri pot avea un rol important în îmbogățirea țării, dacă sunt corecți, plătesc impozite, asigură locuri de muncă şi salarii. Și totuși, contribuţia lor la îmbogăţirea ţării nu poate fi hotărâtoare, chiar dacă afacerile sunt cinstite. Ţara e mare, populaţia numeroasă, iar oamenii de afaceri sunt prea puţini. Importantă cu adevărat e nevoia ţării de a asigura transferuri semnificative de populaţie din sfera sărăciei în cea a clasei de mijloc.

Articol realizat de Adrian Vasilescu, consultant strategie Banca Națională a României

Acest articol a fost publicat în Top 300 Cei mai bogați români, ediția 2017, publicație disponibilă la chioșcuri începând cu 4 decembrie 2017