Roșiile autohtone au ajuns în acest an mai târziu pe tarabele din piețe, și asta din cauza vremii capricioase, care le-a dat peste cap planurile legumicultorilor din toată România.
În județul Satu Mare, membrii familiei Frențiu se ocupă cu agricultura de mai bine de 15 ani și ne spun că recolta lor a avut de suferit, fructele ajungând să prindă culoare cu mai mult de două săptămâni întârziere comparativ cu sezoanele trecute.
Ce măsuri au luat legumicultorii?
Pentru a le feri de schimbările bruște de temperatură și mai ales de îngheț, au fost nevoiţi să protejeze plantele cu trei straturi de folii, lipsa căldurii din solarii reprezentând cea mai mare problemă cu care se confruntă cei care au investit în agricultură.
Este pentru al treilea an consecutiv când legumicultorii sătmăreni au aplicat pentru Programul „Tomata”, prin care Guvernul României oferă un sprijin financiar, iar din cauza problemelor de care s-au lovit riscau să nu îndeplinească toate criteriile, pentru că roșiile nu s-au copt la timp. Tocmai de aceea prelungirea termenelor pentru valorificarea și depunerea documentelor justificative este atât de necesară