Vremea cruntă lovește România. Alertă de la ANM. Cod galben de vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting cod galben de vreme rea, valabilă pentru mai multe zone. Meteorologii au avertizat că până la ora 11:00, în județele Constanța și Tulcea, zona de litoral, se vor semnala intensificări temporare ale vântului. Rafalele vor atinge 55-60 km/h.
La munte se așteaptă ninsori slabe
Marți temperaturile scad și în sud, șii în sud-est, iar vremea devine rece în cea mai mare parte a ţării. În ansamblu, va fi o zi mai însorită decât cea de ieri, însă pe alocuri mai apar câteva ploi, îndeosebi în jumătatea sudică.
Cum va fi vremea în România
În Dobrogea şi Bărăganvor fi și perioade însorite, dar o să și plouă. Vântul va fi ceva mai insistent pe litoral. Se răceşte faţă de ieri, iar astăzi nu vor fi mai mult de 16 grade. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunță o vreme mai bună. Cerul va fi mai mult senin, însă şi pe-aici scad temperaturile. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina va fi și mai frig, iar maximele se încadrează între 12 şi 14 grade. Va domina atmosfera însorită, însă pe crestele Orientalilor e posibil să fulguiască.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi tot vreme rece, cu cel mult 15 grade la amiază, pe la Satu Mare. Din când în când mai vin câteva ploi de scurtă durată, dar în rest se anunţă timp frumos. În ţinuturile vestice va fi înnorat prin zonă Crișanei, unde e posibil să și ploua. Temperaturile ajung la 18 grade Celsius.
Vremea cruntă lovește România. Alertă meteo de la ANM. Cod galben de vânt puternic
În Transilvania urmează o zi friguroasă, cu mult soare şi câţiva nori de vreme bună. În depresiuni maximele se opresc la 11…12 grade, iar în zona Alba Iulia vor fi până la 15 grade Celsius. Pe la munte o să plouă, iar vântul prinde putere pe creste, pe unde s-ar putea să ningă slab.
În Oltenia prindem vreme bună. Aici va fi cel mai cald: temperaturile ating 21, poate chiar 22 de grade pe la Drobeta Turnu-Severin. În ţinuturile sudice va fi ceva mai răcoare, iar maximele se opresc la 19 grade în Lunca Dunării.
Vremea în București
În Bucureşti se răceşte faţă de ieri, iar astăzi nu vom avea mai mult de 18 grade în termometre. Vor fi înnorări, poate că o să vină şi o ploaie slabă, trecătoare, iar vântul mai are unele porniri. Şi la noapte sunt anunţate ploi şi, în plus, se mai răceşte faţă de noaptea trecută, iar minimă atinge 9 grade în centru şi 7 grade la marginea oraşului.
Miercuri, vremea va fi rece în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor încadra între 9-10 grade in depresiuni si innordul Moldovei şi 18 grade la Giurgiu. Cerul va avea înnorãri şi va ploua, local în vest, nord şi centru şi pe arii restrânse în restul ţãrii. La altitudini mari vor fi precipitatii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe litoral, dar mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali. Izolat se va forma ceaţã.
In Bucuresti, vremea se va menţine rece. 7-9 grade dimineata si 15…16 grade la amiaza. Cerul va avea temporar înnorãri şi vor fi condiţii ca trecãtor să plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat.