Luni, 12 decembrie, temperaturile au scăzut în aproape toată țara. Diferențele de temperatură au fost uriașe și s-au înregistrat chiar și cu 15 grade mai puțin față de duminică.
Potrivit avertizărilor emise de ANM, valul rece va ține până miercuri, 14 decembrie. În tot acest timp se vor înregistra maxime cuprinse între -6 și 4 grade Celsius, iar minimele vor fi situate între -14 și -1 grad Celsius.
Potrivit meteorologilor, intervalul următoarelor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilații termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Astfel, în primele zile și cu probabilitate mare și în perioada 18-20 decembrie, valorile termice se vor situa sub cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 0…2 grade și ale minimelor de -7…-4 grade
Prognoza meteo marți, 13 decembrie
Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice, estice și parțial în centru și nord.
La munte va ninge, în Maramureș și în Transilvania pe alocuri vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, local în Muntenia, pe arii restrânse în Moldova și doar izolat în Oltenia precipitațiile vor fi mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 60-70 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -9 și 2 grade. Izolat se va forma ceață.
În Capitală, cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie. Există și o probabilitate mare și lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -1…0 grade, potrivit ANM.
Prognoza meteo miercuri, 14 decembrie
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona Carpaților Orientali, unde pe arii restrânse va ninge slab, iar în primele ore și în extremitatea de sud-est, unde vor mai fi posibile, izolat, precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu intensificări în zona montană înaltă, iar în a doua parte a intervalului și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime între -11 și -1 grad, cu valori mai scăzute în depresiunile din Transilvania. Izolat se va forma ceață.
În București, cerul va fi variabil, cu unele înnorări dimineața. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -7…-4 grade.