Vremea devine instabilă în 28 de județe!
Elena Mateescu, directorul general al ANM, a transmis că de astăzi și până vineri la ora 11 vom avea un „cod portocaliu ce vizează ploi abundente în Banat, Crişana şi zona de munte.”
„În orele următoare începând de la această oră şi până vineri la ora 11. Vorbim de o avertizare meteorologică de cod portocaliu ce vizează ploi abundente în Banat, Crişana şi zona de munte. Vorbim de cantităţi de precipitații care pot cumula pe intervale scurte de timp și pot depăși 40-50 l/mp, izolat 70 l/mp, nu în ultimul rând, vorbim de posibilitatea ca aceste ploi să determine topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, acolo unde încă semnalăm strat între 15 până la 140 de cm, la altitudini mai mari de 1.700-1.800 de m.
De asemenea, vorbim și de o avertizare meteorologică de cod galben pentru zona Transilvaniei, Maramureș, zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, nordul Carpaților Orientali. În aceste zone vom semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat căderi de grindină și cantități de apă ce pot depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp”, a declarat Elena Mateescu pentru Antena 3.
O prognoză specializată pentru zona Capitalei
Totodată, aceasta transmite că vremea va deveni instabilă „pe parcursul acestei nopți și în Capitală”. Astfel, urmează „înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului”.
„Deocamdată vorbim de o prognoză specializată pentru zona Capitalei, pentru că, pe parcursul acestei nopți și în Capitală, vremea va deveni instabilă. Vorbim de înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar și pe parcursul zilei de mâine, o vreme în general instabilă și în răcire. Trebuie să menționăm și acest lucru. Vineri și mâine, vorbim de valori maxime în Capitală, de 17-18 grade Celsius, iar mâine, la scara întregii scării, doar valori între 12 până la 21 de grade Celsius.
Sâmbătă, o vreme în general frumoasă, în încălzire, valorile de temperaturi sunt în creștere, 21-27 de grade Celsius, iar duminică este posibil să consemnăm 30 de grade Celsius, în sudul Munteniei”, a explicat directorul ANM pentru Antena 3.