Vremea devine și mai rea! ANM: Vom avea parte de averse torenţiale, furtuni și grindină

meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis sâmbătă, 12 iunie, că vremea va fi în continuare în general instabilă. Astfel, vom avea parte de averse torenţiale, furtuni și grindină iar de duminică, vremea se va răci și mai mult în toată țara.

Vremea devine și mai rea! ANM: Vom avea parte de averse torenţiale, furtuni și grindină

Înnorările vor fi accentuate și vor fi semnalate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Fenomenele respective vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei în sudul şi în estul ţării, în zonele montane şi submontane, iar noaptea în vest şi nord-vest. Totodată, ploile vor avea şi caracter torenţial iar local se vor înregistra cantităţi însemnate de apă şi pe spaţii restrânse vor fi vijelii şi grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade.

În Capitală, mai ales în a doua parte a zilei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Conform meteorologilor, vor fi condiţii de grindină iar temperatura maximă va fi de aproximativ 25 de grade, cea minimă fiind de 13-15 grade.

Duminică, vremea va fi instabilă şi răcoroasă

În continuare, vremea va fi instabilă şi răcoroasă duminică, 13 iunie. În prima parte a zilei în vestul, nordul şi centrul ţării, iar după-amiaza şi noaptea în sud şi în est vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, local se vor înregistra cantităţi însemnate de apă şi căderi de grindină şi, cu precădere în sud şi sud-est, pe spaţii restrânse vor fi vijelii. Temperaturile maxime vor fi de aproximativ 17-25 de grade, iar cele minime de 6-14 grade, fiind mai ridicate pe litoral.

În București, vremea se răcoreşte, iar instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată, astfel că după-amiaza şi seara vor fi perioade cu înnorări, averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină. Temperatura maximă va fi de 22-24 de grade, iar cea minimă de 11-13 grade.

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă

De asemenea, ANM transmite că vremea de luni va fi răcoroasă şi în general instabilă. Potrivit informațiilor transmise de meteorologi, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor şi va ploua în jumătatea de est a ţării şi la munte şi pe spaţii mai restrânse în rest.

Vor fi mai ales averse, iar în sud şi în centru vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Local, în special la munte şi în nord-est, se vor cumula cantităţi însemnate de apă. Mai apoi, vor fi condiţii de grindină iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, iar ziua local şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi de aproximativ 17-23 de grade, iar cele minime de 7-15 grade.

În Capitală, cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în cantități moderate, cu posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua iar temperatura maximă va fi de 21-22 de grade, cea minimă fiind de 10-12 grade.