Vremea face prăpăd în România! Este cod portocaliu în jumătate de țară! Prognoza meteo ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări de furtună și instabilitate atmosferică accentuată pentru 33 de județe! Aproape jumătate din țară se află sub Cod portocaliu până la ora 23:00.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod portocaliu de furtuni valabil pe parcursul zilei de luni în 19 judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

Judeţele care vor intra sub Cod portocaliu sunt Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Vâlcea, Gorj, şi parţial Suceava, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara şi Alba.

Cod galben pentru alte 14 județe

 

De asemenea, tot pentru luni, ANM a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată care va afecta, până marţi la ora 23:00, un număr de 14 judeţe.

În intervalul menţionat, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava (parţial), Botoşani, Galaţi, Argeş (parţial), Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara (parţial), Alba (parţial), Cluj şi Sălaj.

Vremea va continua să fie instabilă în cursul zilei de marți, dar și miercuri. Astfel, mâine cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi vor fi condiţii de grindină. Ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate.

Pentru miercuri meteorologii transmit că în vestul, centrul şi nordul teritoriului vor avea loc manifestări de instabilitate atmosferică, cu temperaturi ce vor varia de la o zi la alta, dar care se vor situa în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.