Potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), astăzi, 2 martie 2023, vom avea parte de lapoviță în unele zone ale țării și de temperaturi cuprinse între 3...9 grade Celsius.
Prognoza meteo ANM pentru joi, 2 martie 2023
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), astăzi, 2 martie 2023, vremea va fi închisă în Bărăgan, dar în Dobrogea, soarele va ieși puțin dintre nori. Temperaturile medii nu vor depăși 8 grade Celsius.
În sudul Moldovei și în nordul Munteniei, atmosfera va fi schimbătoare, cu înnorări și scurte momente însorite, iar temperaturile maxime nu vor depăși 9 grade Celsius. În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe timpul zilei, temperaturile medii se vor încadra între 3…7 grade Celsius, însă pe timpul nopții, mercurul din termometre va coborî până la -7 grade în Bucovina.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, cerul va fi înnorat, dar nu va ploua. La Baia Mare, temperaturile maxime vor ajunge până la 14 grade Celsius, în timp ce în vestul Transilvaniei vor fi 12 grade Celsius. Există șanse să picure trecător, iar la munte e posibil să cadă lapoviță.
În vestul țării, cerul va rămâne acoperit și pe spații mici e posibil apară câțiva stropi de ploaie sau poate lapoviță în zonele mai înalte. Vântul are ușoare intensificări în sudul Banatului, iar temperaturile medii vor ajunge până la 12 grade Celsius la Deva.
În Oltenia, vor avea loc ploi slabe pe suprafețe restrânse. Vântul va avea unele intensificări în zona montană, pe unde s-ar putea să fie și puțină lapoviță, iar temperaturile medii vor fi în jurul a 7 grade Celsius. La fel va fi vremea și în sudul țării, unde cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei, iar temperaturile medii nu vor depăși 8 grade Celsius la Ploiești.
Cum va fi vremea în București?
În București, vremea va fi închisă, iar după prânz se vor înregistra 7 grade Celsius. La noapte, mercurul din termometre va coborî până la 2 grade Celsius.
Vineri, 3 martie 2023, vremea va fi închisă în București, dar temperaturile vor crește până la 9 grade Celsius după prânz. Spre seară și noaptea următoare cresc șansele de ploaie.
Sâmbătă, 4 martie 2023, cerul va fi înnorat în prima parte a zilei, când e posibil să plouă slab sau să burnițeze. Va bate vântul, iar temperaturile medii vor ajunge până la 12 grade Celsius.
Duminică, 5 martie 2023, norii se vor înmulții, vântul va deveni insistent, iar în noaptea de duminică spre luni dimineața, mercurul din termometre va coborî până la pragul înghețului.
La munte va fi lapoviță, ceață și ninsoare
La munte, doar prin Carpații Orientali va fi vremea însorită. În rest, cerul va fi noros, iar în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, poate și în Munții Apuseni, va cădea puțină lapoviță. Vântul se va înteții în Munții Banatului, iar în dimineața zilei de vineri se va lăsa ceața în depresiuni.
Vineri, 3 martie 2023, înnorările persistă în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, unde se vor înregistra câteva precipitații slabe. În celelalte masive va fi soare, însă la altitudini mari va fi ceață asociată cu chiciură.
Sâmbătă, 4 martie 2023, vremea se răcește îndeosebi în masivele nordice și tot acolo, în noaptea următoare, va cădea lapovița. În restul zonei montane, soarele se arată trecător, însă vântul bate tare pe creste, cu rafale de peste 90 de km/h.
Duminică, 5 martie 2023, temperaturile medii vor scădea peste tot. Cerul va fi înnorat și s-ar putea să apară precipitații sub formă de ninsori sau lapoviță. Vântul va sufla destul de tare în majoritatea masivelor, cu viteze mai mari în zonele înalte.