Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni
În Banat, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, se vor situa, în medie, între 30 şi 32 de grade, cele mai scăzute valori estimate pentru 16, 17, 26 şi 27 august. Temperaturile minime vor fi în creştere uşoară de la 14 grade, mediat regional, prognozate pentru prima noapte, până la 18 grade în data de 19 august, apoi vor mai avea doar mici variaţii în jurul acestei valori. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, însă acestea se vor semnala pe arii restrânse, a transmis ANM.
În Crișana, regimul termic diurn nu va oscila semnificativ pe tot parcursul intervalului, se va menţine la o medie de 32 de grade, doar în ultimile zile va exista o tendinţă de scădere, spre valori de 30 de grade. Minimele vor debuta cu o valoare medie de 14 grade, dar vor creşte treptat, iar pe intervalul 16…24 august se vor situa în jurul a 18 grade, urmând ca la final să mai scadă puţin. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe intervalul 18…23 august şi din nou în 27 august, însă acestea vor avea caracter local.
În Transilvania, vremea va fi în general normală termic, cu scurte perioade în care amiezile vor deveni călduroase, astfel că mediile maximelor vor varia între 28 şi 30 de grade, cele mai ridicate valori estimate pentru 8, 19, 23 şi 24 august. Minimele vor caracteriza dimineţi răcoroase în depresiuni, dar se vor încadra între 12 şi 14 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 16 august, însă acestea vor avea mai ales caracter local, mai precizează sursa citată.
În Maramureș, în intervalul 14….24 august, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, vor oscila în jurul mediei de 30 de grade, apoi vor scădea uşor, spre o medie de 28 de grade. Valorile nocturne, sub normele perioadei la debut, vor creşte de la 12 la 16 grade mediat regional în primele 3 nopţi, după care se vor menţine aşa până în 22 august când vor mai scădea treptat spre 14 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, pe spaţii restrânse în general, va fi mai mare între 17 şi 22 august şi din nou în 26 şi 27 august.
În Moldova, vremea va fi călduroasă în mare parte din interval, iar valorile termice diurne vor avea doar mici variaţii, astfel că mediile acestora se vor situa între 30 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în 18, 19 şi din nou în 24 şi 25 august. Dimineţile vor debuta cu medii ale minimelor de 14 grade, dar vor creşte treptat, astfel că pe intervalul 17…21 august se vor situa în jurul a 18 grade. Local vor mai fi averse, cu probabilitate mai mare între 17 şi 22 august.
Vremea va fi izolat caniculară
În Dobrogea, vremea se va încălzi treptat, astfel încât va deveni izolat caniculară în prima săptămână, dar apoi se va răci uşor. În acest context, temperaturile maxime vor avea medii de la 30 spre 34 de grade în intervalul 14…20 august şi în jurul a 30 de grade pe următoarea perioadă. Regimul termic nocturn va marca o creştere de la 18 la 20 de grade, mediat regional, în 14, 15, 16, august, apoi vor mai avea un proces de scădere după 22 august. Probabilitatea pentru averse va fi scăzută, uşoare condiţii de apariţie a acestora se vor întruni abia după 22 august, mai precizează AMM.
În Muntenia, în primele trei zile din interval vremea va fi călduroasă la amiază, apoi va deveni caniculară în zona de câmpie, însă din data de 21 august se va mai răci uşor, astfel încât mediile diurne pe toată perioda vor varia între 30 şi 34 de grade. Regimul termic nocturn va avea variaţii între 15 şi 18 grade mediat regional, cu cele mai scăzute valori între 14 şi 17 august şi din nou între 23 şi 27 august. Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în aproape fiecare după-amiază, însă acestea se vor semnala cel mult local.
În Oltenia, vremea va fi călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, dar şi a intervalului, astfel încât mediile maximelor vor fi de 32…34 de grade, cu excepţia zilei de 15 august când se va răci şi maxima va fi de 28 de grade mediat regional. Regimul termic nocturn nu va oscila semnificativ, se va situa, în medie, între 16 şi 18 grade, cu cele mai reci perioade între 16 şi 18 august şi din nou între 23 şi 27 august. Averse se pot semnala izolat, dar probabilitatea mai mare de apariţie a acestora şi pe arii mai mari va fi în 15,16, 17, 22 şi 23 august.
Cum va fi vremea la munte
La munte, vremea nu va avea variaţii semnificative din punct de vedere termic, mai ales la valorile diurne, astfel că acestea se vor situa în jurul mediei de 20 de grade pe aproape tot intervalul de prognoză. Dimineţile vor fi mai răcoroase doar la început, apoi minimele termice vor creşte uşor, iar pe toată perioada se vor situa între 10 şi 12 grade, mediat regional. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat din data de 15 august şi se va manifesta cu precădere după-amiaza şi seara.