Prognoza meteo ANM pentru 23 martie. Cum va fi vremea sâmbătă?
Vremea în România sâmbătă, 23 martie. Iată prognoza ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie) pentru toate regiunile ţării.
Atmosfera va fi în general frumoasă în majoritatea României, cu temperaturi destul de ridicate. Sunt aşteptate ceva ploi abia pe seară şi la noapte, în zona de vest a ţării.
Mercurul din termometre se va încadra sâmbătă între 11-12 grade Celsius (zona de est a Transilvaniei) şi 20-21 de grade (teritoriile de vest ale ţării).
În regiunile Dobrogei și Bărăganului, se anunță o zi însorită și plăcută. Cerul va fi predominant senin, deși vântul va avea unele rafale. Temperaturile maxime vor depăși media sezonieră, ajungând până la 18 grade în Bărăgan.
În Moldova sudică și nordul Munteniei, vom avea parte de soare, câțiva nori și vânt moderat. Temperaturile la amiază vor fi mai ridicate decât de obicei pentru această perioadă, înregistrând în jur de 18 grade Celsius.
Vremea în România sâmbătă, 23 martie. În nordul Moldovei și în Bucovina, cerul va fi predominant senin. După o dimineață mai rece, temperaturile vor crește semnificativ la amiază, depășind valorile normale pentru această perioadă. În zona Bacăului, mercurul din termometre va urca până la 19 grade Celsius. Norii vor apărea spre seară, iar ploile sunt așteptate peste noapte.
Vreme schimbătoare în nordul Transilvaniei, Maramureș şi vestul ţării
Soarele va fi prezent doar temporar în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Spre seară și în cursul nopții sunt prognozate ploi. Temperaturile se vor ridica față de ziua precedentă, atingând maxime de 18, chiar 19 grade în Maramureș, în apropiere de Satu Mare.
Și în regiunile vestice, vremea va fi schimbătoare. Soarele va străluci din când în când printre nori, iar după-amiaza temperaturile vor urca până la 20-21 de grade Celsius. În timpul serii, o furtună cu ploi va traversa întreaga regiune, însoțită de intensificări ale vântului, transmite ANM.
Vremea în România sâmbătă, 23 martie. Dimineața va fi destul de rece în Transilvania, în special în depresiuni, cu unele înnorări. Cu toate acestea, temperatura va crește în timpul zilei, atingând valori de până la 16 grade Celsius. Se așteaptă ploi ușoare peste noapte și în această zonă.
În Oltenia, va fi frumos şi însorit pe parcursul întregii zile. Vântul bate plăcut și temperatura se ridică față de ziua precedentă: în vestul provinciei, termometrele ating 19 grade Celsius. Spre noapte, cerul se înnorează ușor, însă probabilitatea de ploi este redusă.
În Bucureşti va fi mai cald ca ieri. Termometrele vor indica maxim 18 grade
Un aer mai călduros se resimte și în sudul României. Avem parte de o atmosferă însorită, vânt ușor și temperaturi de până la 19 grade Celsius în Lunca Dunării.
Locuitorii Capitalei se vor bucura şi ei de o zi frumoasă, cu soare, câțiva nori și vânt activ. Temperaturile se ridică ușor față de ziua precedentă, iar după prânz se vor atinge 18 grade Celsius. Pentru noaptea următoare, minimele vor coborî la 5 grade Celsius în centrul orașului și la un grad în periferie.
La munte, vremea va fi călduroasă, cu soare predominant pe parcursul zilei. Norii vor începe să se adune spre seară, iar peste noapte sunt prognozate precipitații sub diverse forme. Se va resimţi şi vânt mai puternic în anumite momente.