ANM a precizat că, pentru luna februarie, nu sunt anunțate precipitații în cantități importante.

În săptămâna 30 ianuarie– 06 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în sud-vestul, nord-estul și local în vestul, nord- vestul și centrul țării. În rest, vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, mai ales în cele sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. 

ANM anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale la jumătatea lunii

În săptămâna 06– 13 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în sud-vestul și în nord-estul extrem al țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 13– 20 februarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

În săptămâna 20– 27 februarie, ANM a anunțat că mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Trafic blocat sau închis în mai multe zone din țară

Trebuie spus că, în aceste zile, iarna a pus serios stăpânire pe România. Vineri, șoferii au fost puși serios în dificultate, iar cei care se ocupă de deszăpezirea drumurilor au avut și ei mult de furcă.

Traficul a fost blocat sau închis pe numeroase drumuri comunale, județene sau naționale. Autoritățile au tras un semnal de alarmă și au sfătuit oamenii să limiteze deplasările.

Cele mai afectate au fost județele Buzău și Vrancea. Aici traficul a fost închis pe mai multe drumuri.

Numeroși șoferi au rămas blocați cu mașinile pe drumurile înzăpezite, iar CNAIR a tras un semnal de alarmă și a avertizat populația să nu mai circule pe drumurile unde este necesară intervenția utilajelor de deszăpezire.