Prognoza meteo ANM! Meteorologii vin cu informări despre cum va fi vremea în acest weekend, atât în ţară, dar şi in zonele preferate de turişti, precum muntele şi litoralul. Veştile sunt bune, cei care sunt plecaţi în concediu vor avea parte de vreme caldă şi, în general, frumoasă.
Acest weekend aduce vreme în general frumoasă în multe zone din ţară. Vor exista însă şi ploi izolate şi vânt moderat. Pe litoral, vremea va fi frumoasă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 28 de grade, iar temperatura apei mării va avea între 23 și 24 de grade, mai scăzută în partea de nord a litoralului. La munte, vremea se va încălzi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, pe creste, în ziua de sâmbătă, precizează ANM.
Sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în întreaga ţară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei, când pe arii restrânse la munte, în vestul, sudul şi centrul ţării vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 6 grade, unde vor fi condiţii de ceaţă, notează România TV.
În Bucureşti, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când trecător vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.
Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special după-amiaza în centrul ţării şi la munte, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Luni, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade, mai scãzute în depresiuni, spre 8 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade, iar cea minimã de 15-17 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.