Vremea pe regiuni marți, 15 august
Pe litoral, în depresiuni și în sud-vest, maximele se vor situa undeva la 26-27 de grade Celsius, în timp ce în vest, nord-vest, în est și în sud-est, valorile termice vor ajunge la 33-34 de grade.
În Dobrogea și Bărăgan, este posibil să plouă puțin. Dar norii se vor risipi spre după-amiază, iar temperaturile vor atinge 33 de grade. Vântul continuă să bată la malul mării și în Delta Dunării, unde va atinge viteze de 60 de km/h.
Vremea va fi frumoasă în Moldova sudică și în nordul Munteniei, unde maximele vor ajunge undeva la 33 de grade Celsius.
Va fi soare și în nordul Moldovei și în Bucovina. Va fi mai cald decât luni, iar termometrele vor arăta în jur de 34 de grade la orele amiezii.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș va fi, de asemenea, cald. Maximele vor trece de 30 de grade, în Satu Mare ajungând chiar la 34 de grade Celsius. Va fi însorit, fără semne de ploaie.
Cald va fi și în vestul României. În prima parte a zilei, vremea va fi plăcută, ceva mai târziu fiind așteptate ploi pe arii restrânse. În zona montană se pot strânge cantități însemnate de apă.
În Transilvania, va fi foarte frig dimineața, în special în depresiuni, unde termometrele vor arăta 6-7 grade. Spre după-amiază însă, vor fi 31 de grade pe la Alba Iulia. În zona Meridionalilor și pe suprafețe mici, vor fi averse abundente și zgomotoase.
În Oltenia, vremea va fi instabilă. Vor fi mai multe reprize de ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice. Vântul se întețește și suflă cu viteze de până la 50 de km/h. Se mai răcorește față de luni și vor fi cel mult 30 de grade pe la Slatina.
Averse pe arii restrânse vor fi și în sudul țării în zonele de deal și de munte. În rest, vremea va fi frumoasă, dar vântul va avea unele răbufniri. Temperaturile ajung la 33 de grade în Lunca Dunării.
Vremea în Capitală
În București, este posibil să plouă slab dimineața. Vântul va bate mai tare, iar temperaturile vor ajunge până la 32 de grade. La noapte, se va mai încălzi. În centru, vor fi 19 grade Celsius.
Vremea la munte și pe litoral
La munte, vremea va fi frumoasă și însorită în prima parte a zilei. Mai târziu însă, vor fi înnorări și averse. Va ploua în special în Carpații Occidentali și în Meridionali, unde se pot strânge cantități însemnate de apă.
Pe litoral, apar ceva înnorări, poate și o ploaie de scurtă durată. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar vântul continuă să agite atmosfera și atinge viteze de 60 de km/h. Vor fi până la 29 de grade pe plajă și în jur de 23 de grade în apă.