Se schimbă vremea în România! Potrivit meteorologilor, iarna își va intra pe deplin în drepturi la începutul lunii decembrie. Directorul ANM Elena Mateescu a spus la ce trebuie să ne așteptăm.
Se schimbă vremea în România! Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a spus la ce trebuie să ne așteptăm zilele următoare.
Se schimbă vremea în România
Potrivit acesteia, „mâine, ultima zi din toamna 2023, din punct de vedere termic, rămânem pe un fond de vreme normală, deoarece maximele la scara întregii țări se vor situa între 0 până la 8 grade”.
Vorbim însă și de ploi, posibil în zonele mai joase de relief, în special în partea de vest, nord, centru și est a țării.
„La munte vor mai fi posibile precipitații mixte, însă prima zi din iarnă 2023-2024 va fi caracterizată de o vreme foarte călduroasă, luând în considerare maximele zilei, de 8…18 grade”, a mai spus aceasta la Antena CNN.
„Inclusiv în Capitală ne așteptăm la o maximă în jurul a 15 grade. Însă vor mai fi posibile, în special în regiunile intracarpatice, în partea de nord, est și la munte, precipitații sub formă de ploaie, la munte în special precipitații mixte”, a adăugat Elena Mateescu.
Vremea se va răci din 3 decembrie
Potrivit directorului ANM, „din 3 decembrie vremea va intra din nou într-un proces de răcire pentru că vorbim deja de maxime de la 8…18 grade în prima zi a lunii decembrie la cel mult 0…8 grade din 3 decembrie și minime preponderent negative cu cele mai coborâte valori de -11 grade în zonele depresionare, până la cel mult 3…4 grade în zona litoralului”.
Inclusiv în Capitală ne așteptăm la minime de -1 grad până la cel mult 1 grad.
„Din 3 decembrie vom avea din nou condiții de iarnă luând în considerare masa de aer rece care va aborda zona țării noastre de la sfârșitul acestei săptămâni”, a spus ea.
Temperaturi de primăvară de Ziua Națională
Potrivit meteorologilor, vom avea temperaturi neobișnuit de mari pentru această perioadă de 1 decembrie:
- 20 grade Reșița
- 18 grade Timișoara
- 18 grade Arad
- 18 grade Bacău
- 18 grade Sibiu
- 17 grade Brașov
- 17 grade Alba Iulia
- 16 grade Călărași
- 16 grade Giurgiu
Vom avea temperaturi deosebit de mari și pe data de 2 decembrie
Situația va fi, cel mai probabil, aceeași și pe 2 decembrie:
- 20 grade București
- 20 grade Călărași
- 20 grade Ploiești
- 20 grade Focșani
- 20 grade Sibiu
- 19 grade Alba Iulia
- 19 grade Giurgiu
- 19 grade Brașov
- 19 grade Târgoviște
- 18 grade Galați