Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au transmis prognoza meteo. Astfel, conform ANM, vremea se răcește în ziua de miercuri în toată țara și vom avea cel mult 11 grade în sud-vestul țării. De asemenea în Bucovina și în centrul țării sunt anunțate ninsori, în vest precipitații mixte iar în sud-est va ploua.
Vremea s-a schimbat radical! Prognoza ANM: Ce temperaturi se vor înregistra miercuri
Temperaturile scad în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Dacă marți s-au înregistrat 17-18 grade, astăzi maximele nu mai trec de 6..7 grade. Cerul va rămâne acoperit de nori și apar câteva ploi slabe sau puțină lapoviță, iar vântul va crește în intensitate.
O zi mohorâtă și temperaturi destul de scăzute se vor înregistra și în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele vor ajunge aici la 4..6 grade. Meteorologii semnalează lapoviță și ninsoare, iar vântul va spori senzația de frig.
Vreme mohorâtă în toate regiunile țării
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vor fi înnorări şi precipitaţii mixte dar vom zări puţin şi soarele pe parcursul zilei. Temperaturile scad uşor şi se opresc pe la 7 grade.
În vestul țării ne-aşteaptă o zi cu maxime de până la 10 grade în Banat, lapoviţă şi un vânt mai insistent.
În Transilvania, norii vor fi numeroşi şi vor predomina ninsorile. La munte la altitudini mari vântul va sufla cu viteze de peste 80…90 km/h şi ninsoarea va fi viscolitã. Ieri la Miercurea Ciuc au fost 13 grade, dar astăzi se vor înregistra zero grade.
Vremea s-a schimbat radical! Prognoza ANM: Ce temperaturi se vor înregistra miercuri
În sud-vest se anunţă vreme mai bună, cu soare şi câteva ploi sporadice în zonele deluroase iar vântul va avea intensificări. Maximele termice în scădere faţă de ziua trecută, vor ajunge până la 11 grade.
În Dobrogea şi cu Bărăgan norii vor fi numeroşi, o să plouă din când în când şi vântul se înteţeşte. Ieri la Călăraşi au fost 19 grade, dar se răceşte şi la amiază o să fie 7 grade. Vă aduc aminte că până la ora 9, este cod galben de ceaţă densă pentru judeţul Constantă. Vizibilitatea este scăzută izolat sub 50 de metri.
În ţinuturile sudice, temperaturile scad cu 7-8 grade, plouă temporar şi vântul va accentua senzaţia de frig.
Zero grade în Capitală la noapte
În Bucureşti se răceşte brusc şi la amiază se ating 9 grade Celsius. Norii se adună treptat, va ploua din când în când şi vântul va creşte în intensitate. La noapte înnorările persistă, se răceşte şi minimă va ajunge pe la zero grade.
Vremea s-a schimbat radical! Prognoza ANM: Ce temperaturi se vor înregistra miercuri
La munte, va ninge mai consistent în zona Carpaţilor Orientali, vântul prinde putere, mai ales la altitudini mari cu viteze de 80-90 şi zãpada va fi viscolitã. Temperaturile din staţiuni scad semnificativ.
Joi vremea se menţine rece, va mai ninge în zonele înalte şi în centrul ţării, prin vest vor fi precipitaţii mixte iar în celelalte zone predomina ploile.
Vineri aşteptăm vreme frumoasă, dar rece pentru luna Aprilie. La munte sunt posibile fulguieli, iar prin sud-est va picura puţin.
Sâmbătă atmosfera va fi însorită în toată ţara, dar mai sunt condiţii de ceață mai ales în prima parte a zilei.
Vremea s-a schimbat radical! Prognoza ANM: Ce temperaturi se vor înregistra miercuri