Vremea se schimbă radical de joi în mai multe zone din țară, arată prognoza metoe publicată de ANM. Această răcire va începe din vest, urmând apoi centrul și nordul țării, unde temperaturile maxime se vor situa între 3-9 grade. În ceea ce privește regiunile joase, aici va ploua, în dealurile subcarpatice vor fi lapoviță și ninsoare.
Și la munte ninsorile vor fi prezente, iar la polul opus, în sud și sud-est va fi în continuare mult mai cald decât în mod obișnuit la această dată, cu valori termice maxime cuprinse între 10 și 18 grade.
Joi noapte, cerul va fi variabil în regiunile sudice, sud-estice și parțial în cele centrale și mai mult noros în rest. Va ploua în Maramureș, unde cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp, local în Crișana, Banat și nordul Transilvaniei și izolat în nordul Moldovei.
În nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1700 m, îndeosebi spre dimineață, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, unde se vor depăși la rafală 60…80 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, posibil ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
Vremea o ia razna complet de vineri
În Capitală vremea se răcește deja în curusl zilei de joi. ANM anunță că temperatura minimă va fi de 2…4 grade, iar spre vineri dimineața vor fi condiții de ceață.
Vineri vremea se răcește și mai rău. Potrivit meteorologilor, temperaturile încep să se apropie de cele normale pentru această perioadă. Astfel, la final de săptămână, cerul va fi variabil în nordul și nord-estul țării, iar în rest nebulozitatea va fi persistentă și pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe predominant sub formă de ploaie.
Pe de altă parte, noaptea vor fi înnorări în majoritatea zonelor și se vor semnala precipitații sub formă de ploaie în Dobrogea, mixte în Muntenia și Oltenia și mai ales ninsori în Banat, Crișana și izolat în celelalte regiuni. La munte ninsorile vor continua vineri noapte, mai ales în Munții Banatului și în Carpații Meridionali zăpada va fi spulberată.
Totodată, meteorologii anunță că pe suprafețe mici, vor fi condiții de polei, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Local și în sudul teritoriului. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea vor fi cuprinse între -1 și 8 grade, iar cele minime, în general, între -7 și 3 grade. Și în București vremea va fi rece în continuare.
Cum va fi vremea în weekend. Prognoza meteo ANM
Duminică, vremea rămâne la fel de rece. Ploile și precipitațiile continuă. La munte va ninge, iar vântul va bătea slab și moderat. Prognoza meteo ANM arată că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime, în general, între -3 și 5 grade. Pe alocuri vor fi condiții de ceață și izolat de polei.
Aceași prognoză este valabilă și în București. Vremea va continu să fie închisă, ploile slabe vor fi prezente și ele, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 6…7 grade, pe când cea minima va fi de 4…5 grade.
De menționat este faptul că ploile din ultimele zile, cre vor continua până duminică fac deja ravagii. În momentul de față este deja în vigoare un cod portocaliu de inundații pe râurile Tisa și Tur, din nord-vestul țării. În același timp, în Maramureș, apele au ieșit din matcă încă de miercuri seară, s-au revărsat în grădini și aproape au ajuns la casele oamenilor.
Codul portocaliu este în vigoare până vineri la orele prânzului, iar Dan Bucă, purtător de cuvânt CJSU Maramureș declara pentru Digi24 că situația este monitorizată permanent.
„Monitorizăm permanent evoluția situației pe cursurile de apă. Mai ales zona de poduri și podețe care sunt subdimensionate, dar și zonele inundabile din planurile de apărare care sunt identificate și care necesită monitorizare permanentă”, a spus acesta.