Vremea va trece printr-o nouă schimbare. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a oferit mai multe informații și a spus la ce trebuie să ne așteptăm în perioada următoare.
Vremea se schimbă din nou de duminică. Potrivit informațiilor oferite de directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, temperaturile vor scădea puternic. Totodată, ploile vor cuprinde toată țara.
Vremea se schimbă în toată România
Elena Mateescu a spus la ce trebuie să ne așteptăm în perioada următoare. Potrivit directorului ANM, astăzi vom consemna valori care nu vor mai atinge mai mult de 22 de grade Celsius.
Valorile vor fi de 14-15 grade în Capitală și 14 grade pe litoral. Ulterior, în ziua de 10 mai, vor fi înregistrate temperaturi între 16 până la 22 de grade.
Valorile fi ușor în creștere în ziua de sâmbătă. Este posibil să ne apropiem de pragul unei zile de vară, respectiv 24 de grade.
„Astăzi vom consemna valori care nu vor mai atinge mai mult de 22 de grade Celsius. Doar 20 de grade acum la Brăila și Jimbolia, în timp ce în Capitala avem 14-15 grade, și 14 grade pe litoral. Mâine contăm pe un ecart de temperaturi între 16 până la 22 de grade și sâmbătă temperaturi ușor în creștere, posibil să ne apropiem de pragul unei zile de vară, 24 de grade”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3.
Temperaturile vor scădea de duminică în majoritatea regiunilor
Totuși, temperaturile vor scădea de duminică în majoritatea regiunilor. La începutul săptămânii următoare, cel puțin până la mijlocul acesteia, este posibil să fie înregistrate limite cuprinse între 14 până la cel mult 22-23 de grade și minime destul de coborâte.
Fenomenul va fi mai accentuat în depresiuni, acolo unde este posibil să consemnăm cel mult 12 grade, conform directorului ANM
„De duminică însă se va răcori în majoritatea regiunilor țării, astfel încât temperaturile, la începutul săptămânii următoare, cel puțin până la mijlocul acesteia, să înregistreze limite cuprinse între 14 până la cel mult 22-23 de grade și minime destul de coborâte, mai ales în depresiuni, acolo unde este posibil să consemnăm cel mult 12 grade. În partea de vest vom avea 12-13 grade, iar în capitală doar 8-9 grade”, a mai spus Elena Mateescu.
Astăzi avem o atenționare meteorologică de cod galben
Specialista a explicat și că astăzi avem o atenționare meteorologică de cod galben valabilă până în această seară, la ora 23:00. Este vorba despre perioade de instabilitate atmosferică accentuată, care vor fi caracterizate prin averse torențiale.
Sunt vizați Carpații Occidentali, vestul meridionalilor, dar și partea de sud-vest a Transilvaniei. Fenomenul va înregistrat și local în Banat. Cantitățile de apă pot depăși 20-25 l/mp, local peste 40 l/mp.
„Astăzi avem o atenționare meteorologică de cod galben valabilă până în această seară, la ora 23:00. De această dată vorbim de Carpații Occidentali, vestul meridionalilor, dar și partea de sud-vest a Transilvaniei și local în Banat, de perioade de instabilitate atmosferică accentuată, care vor fi caracterizate prin averse torențiale și cantități de apă care pot depăși 20-25 l/mp, local peste 40 l/mp”, a conchis directorul Admistrației Naționale de Meterologie.