Potrivit ANM, miercuri, cea mai mare parte a ţării se va afla sub o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 22:00, în regiunile intra-carpatice, la deal şi la munte, se vor semnala averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

În ceea ce privește  cantităţile de apă, acestea vor depăşi 20 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 35 l/mp.

În Capitală, pe parcursul zilei de miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare spre seară, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 17 şi 19 grade Celsius.

Cod galben până vineri

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a mai emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul întregii zile, în 27 de judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează majoritatea regiunilor până vineri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 23:00, pe parcursul Codului galben, la munte, în Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat şi local în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Totodată, în intervale de scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 30 – 50 l/mp. Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mici.

În ceea ce privește judeţele afectate de avertizarea Cod galben, acestea sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

De cealaltă parte, în intervalul 22 iulie, ora 23:00 – 24 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a teritoriului.

Astfel, în regiunile centrale, apoi şi în sud-vest, la deal şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 – 35 l/mp.

Meteorologii mai subliniază faptul că până la sfârşitul acestei săptămâni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte.