Vremea se schimbă radical. Vine frigul. Temperaturile scad până la -4 grade Celsius

Sursă: Dreamstime

În weekend, mercurul din termometre va coborî până la -4 grade Celsius în anumite zone din România, potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Iată cum va fi vreme în acest weekend.

În weekend, temperaturile vor fi cuprinse între -4 grade Celsius și 20 de grade Celsius

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat joi, 23 februarie 2023, că în acest weekend vremea se va răci în România, în special în regiunile extracarpatice, unde temperaturile minime vor fi cuprinse între – 4 grade Celsius și 6 grade Celsius, în timp ce în București vremea va fi deosebit de caldă, temperaturile maxime ajungând până la 17 grade Celsius.

„Într-adevăr, este un episod scurt. Vorbim de o răcire, în special în regiunile extracarpatice, acolo unde maximele se vor apropia în general, de normele specifice datei din calendar. Vorbim și de minime în următoarele două dimineți, cuprinse între – 4 până la 6 grade, ploi în Crișana, în Maramureș, în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, cantități de peste 20-30 de litri pe metrul pătrat. și intensificări ale vântului mai ales pe creste de peste 80-90km/h.

În restul zonelor viteze de 45-55km/h, însă, începând din 25 februarie, de sâmbătă, iată, la acest sfârșit de săptămână, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Este posibil să consemnăm valori de 19-20 grade în zona de sud-est a țării. Vorbim, de asemenea, în continuare și la sfârșitul săptămânii, de cantități de precipitații, mai ales în zona montană, dar și în partea de nord a țării, de peste 25-30 de litri pe metrul pătrat.

În Capitală, sâmbătă și duminică, o vreme deosebit de caldă, maxime de 17°C, valoare cu peste 10° peste ceea ce ar fi normal la această dată să ne bucurăm de acest weekend. Așadar, vin temperaturi de primăvară”, a declarat, joi, Elena Mateescu în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.

Vom avea parte de temperaturi specifice lunii mai la sfârșitul lunii februarie

Recent, Elena Mateescu a informat că sfârșitul iernii va aduce un nou val de aer cald, cu temperaturi maxime specifice lunii mai, ci nu lunii februarie, însă vor exista și precipitații mixte, ploi și intensificări ale vântului de 70-80km/h în regiunea montană.

„Într-adevăr, ne îndreptăm spre 20 de grade Celsius. De altfel, și la ora 16:00 consemnăm 19° la Calafat și Zimnicea, 15° la București. Pentru Calafat și Zimnicea cu 14° decât ar fi normal pentru această perioadă. Ieri am consemnat la Târgu Jiu și Calafat 21° sunt cele mai ridicate valori din luna februarie din acest an, cu 19° în Capitală. Mâine vremea se va răci, în special în regiunile extracarpatice.

Valorile se vor apropia de cele normale pentru această perioadă, nu vor depăși 5- 6°C, în timp ce în restul țării mai putem consemna valori peste normele climatologice valori de peste 10-14 Grade. Vineri și sâmbătă, de asemenea, valori situate între cinci până la 14° pentru ca sfârșitul de săptămână, din nou sâmbătă, să vorbim de 20° în special în Lunca Dunării. Iată, din nou, valori de 20° și chiar și ziua de luni, deci noua săptămâna care urmează, valori de 16-17° în sudul extrem al Munteniei și al Dobrogei.

Însă vorbim și de posibilitatea ca mai ales în următoarele două zile, când vorbim de o vreme mai rece în regiunile extracarpatice și de asemenea și în zona de munte, să consemnăm la altitudini mari de peste 1.500-1.700m predominant ninsori, în timp ce la altitudini sub 1.500m în special în est, sud și parțial în centrul țării, să vorbim și de precipitații mixte și ploi în restul țării, dar și intensificări ale vântului de 70-80km/h în zona montană și 40-50km în zonele mai joase de relief”, a spus ea.