Vremea se schimbă brusc de duminică seara. După ce am avut parte de temperaturi de primăvara, va trebui din să scoatem din nou paltonul din dulap. Meteorologii ANM precizează că în zonele montane va ninge și va viscoli puternic. Vântul se va face simțit în restul țării, inclusiv în București.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a precizat la Digi 24, că temperaturile vor scădea simțitor și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă.
Vremea se schimbă brusc! Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului și viscol
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, viscol puternic şi vizibilitate redusă, în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, la altitudini de peste 1.800 m, în Carpaţii Meridionali vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de peste 100-120 km/h, va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Avertizarea cod portocaliu este valabilă în judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
Vremea se schimbă brusc! Cod galben de viscol și ninsoare
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi local moderate cantitativ, tot în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol.
Temporar va ninge în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar la altitudini de peste 1.800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15-20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.
În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăşi 55-65 de km/h şi izolat 70 km/h. Spre dimineaţă, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Sălaj, Alba, Cluj, Covasna şi Buzău.
Vremea în București
Începând de duminică seara, de la ora 22:00 și până luni, 25 ianuarie, ora 10:00, cerul va avea înnorări, iar în dimineața zilei de luni, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 3-5 grade.
De luni, 25 ianuarie, de la ora 10:00 și până seara, la ora 22:00, vremea se va răci la București, însă valorile termice vor fi în continuare mai mari decât mediile climatologice ale perioadei, astfel maxima va fi de 7-8 grade.
Cerul va fi temporar noros și îndeosebi în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul se va intensifica treptat după-amiază și seara, când va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h.
Prognoză meteo luni, 25 ianuarie
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului, în intervalul 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 22:00.
În intervalul menţionat, vor fi intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte, precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 55-65 de km/h şi, izolat, 70 km/h.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 m, rafalele vor depăşi 80-100 km/h. Temporar va ninge în zona de munte şi pe arii restrânse în regiunile intracarpatice.
Sursă foto: Dreamstime