Vremea se schimbă total. Urmează temperaturi neobișnuite. Prognoza meteo de la ANM

Este vestea momentului de la ANM. Românii au parte de o vreme destul de caldă pentru această perioadă a anului. În termometre se vor putea observa și 15 grade Celsius, pe final de noiembrie.

În următoarele zile se va putea observa uşoară răcire, însă de miercuri temperaturile se vor apropia din nou de normalul perioadei.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă. Regimul termic va fi caracterizat de temperaturi diurne, în marea lor majoritate mai mari decât cele normale datei. În regiunile nordice vor fi înnorări în general persistente și cu totul izolat și trecător va ploua slab. În restul țării, în primele ore ale zilei, și din nou noaptea, pe suprafețe mici, în zonele joase va fi nebulozitate de nivel jos sau ceață, iar în restul intervalului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi în Carpații Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

În București, ziua de azi va aduce vreme predominant frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori diurne ușor mai mari decât mediile climatologic specifice datei. În primele ore ale zilei, iar cu o probabilitate destul de mare și în a doua parte a nopții, vor fi nori de nivel jos sau ceață, iar în restul intervalului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 13 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

Vremea se schimbă total. Urmează temperaturi neobișnuite. Prognoza meteo de la ANM

Luni, regimul termic va fi caracterizat de valori termice, în general ușor mai mari decât cele normale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade, iar cele minime între -1 și 7 grade. În cursul zilei cerul va fi variabil. Noaptea, treptat, nebulozitatea se va extinde în cea mai mare parte a țării și temporar va ploua în general slab, local în regiunile sudice și nordice și pe arii restrânse în rest, iar la munte se vor semnala precipitații slabe, mixte în special în Carpații Orientali și pe crestele Carpaților Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, pe arii restrânse va fi ceață sau nebulozitate de nivel jos.

Şi la București, condițiile meteo vor fi favorabile. Luni, regimul termic va fi caracterizat de valori termice mai mari decât cele normale datei. Astfel, temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, însă noaptea treptat înnorările se vor accentua și va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața va fi ceață sau nebulozitate de nivel jos.

Vremea se schimbă total. Urmează temperaturi neobișnuite. Prognoza meteo de la ANM

De marţi, prognoza meteo indică că vremea se va răci ușor față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil în vest și nord-vest, iar în rest vor fi înnorări temporare și cu precădere în prima parte a intervalului, pe arii restrânse va ploua slab. La munte, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ziua în regiunile vestice și la munte, iar în cursul nopții pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 7 grade.

La București, marţi, cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a intervalului, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere față de zilele anterioare, va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…5 grade.

Vremea se schimbă total. Urmează temperaturi neobișnuite. Prognoza meteo de la ANM