Vulcan SA (VULC), cel mai mare producător de unităţi de pompare din Europa, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, a plonjat azi pe bursă cu 45%, după ce compania a declarat intrarea în insolvenţă.
Practic, informaţia potrivit căreia Vulcan SA a intrat în insolvenţă a apărut pe Mediafax, iar la BVB nu a fost transmisă nici o informare, motiv pentru care ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) a decis suspendarea tranzacţiilor.
Acţiunile Vulcan au pierdut miercuri 45%, până la un preţ de 0,20 lei, nivel la care capitalizarea companiei era de doar 5,94 milioane lei (1,37 milioane euro). Valoarea de piaţa a Vulcan s-a redus azi cu 4,86 milioane lei (1,1 milioane euro). După aceste scăderi puternice, Vulcan a fost suspendată de pe bursă, de către ASF, întrucât nu a prezentat anterior investitorilor situaţia sa cu privire la intrarea în insolvenţă.
După închiderea sesiunii de tranzacţionare de la BVB, compania a informat bursa că pe data de 21 mai Tribunalul Bucureşti i-a acceptat intrarea în insolvenţă. Celebra EuroInsol a lui Remus Borza este administratorul judiciar al Vulcan, în consorţiu cu o divizie a PwC.
Până pe data de 5 iulie, creditorii Vulcan se pot înscrie la masa credală, iar pe 31 iulie este programată Adunarea Creditorilor. Pe 12 august va fi prezentat tabelul final al creanţelor.
La finele lui 2012, datoriile totale ale Vulcan urcaseră la 190,2 milioane lei, cu 50 milioane peste nivelul din 2011, după ce compania a raportat o nouă pierdere, de 41 milioane lei pe 2012, ducând astfel nivelul agregat al pierderilor din ultimii ani la 126 milioane lei.
Una din cele mai grave probleme ale Vulcan o reprezintă faptul că cea mai mare parte a datoriilor de la finele lui 2012 sunt pe termen scurt, respectiv de 163,7 milioane lei.
Pierderile din ultimii ani aveau ca principală cauză scăderea consistentă a afacerilor companiei, în timp ce chetuielile de personal au rămas la un nivel ridicat în raport cu încasările.
Spre exemplu, cifra de afaceri a Vulcan s-a situat în 2012 la doar 73,74 milioane lei, în scădere cu 21% faţă de anul anterior. În acelaşi timp, chetuielile de personal au ajuns să reprezinte 53% din cifra de afaceri (39,6 milioane lei), iar chetuielile cu materiile prime şi consumabilele au urcat la 46,24 milioane lei.
Pachetul majoritar de acţiuni este controlat de Ovidiu Tender, prin intermediul Tender SA, care deţine 75% din capitalul social al Vulcan.