21 de vulcanizări din București, verificate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu
21 de vulcanizări din București au fost verificate de către Garda Națională de Mediu. Comisarii au fost sesizați de către ANPC cu privire la existența a peste 4.000 de anvelope care au intrat în țară ca fiind second-hand, dar erau, de fapt, deșeuri. S-au dat amenzi de peste 22.000 de lei. Deșeurile au fost confiscate, iar procurorii au fost sesizați.
Oficialii Gărzii de Mediu au comunicat joi seară, pe 28 decembrie, că una dintre principalele provocări cu care se confruntă în prezent țara noastră este reprezentată de transferurile ilegale de deșeuri. Acestea sunt disimulate în cadrul importului de produse sau mărfuri second-hand. Unele dintre aceste transporturi reușesc să intre în țară, „însoţite de documente/certificate care le atesta ca bunuri second hand”.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sesizat Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la 4.200 de aşa zise anvelope second hand, introduse în ţară, care nu îndeplineau condiţiile de conformitate, fiind, în fapt, deşeuri. Ca urmare, comisarii GNM au efectuat un control, în care au fost verificate 21 de vulcanizări din Capitală, pentru a identifica aspectele sesizate”, a transmis instituția pe Facebook.
S-au dat amenzi de peste 22.000 de lei
Potrivit sursei citate, au fost impuse sancțiuni în cuantum total de 22.500 de lei. De asemenea, o sesizare penală a fost înaintată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 66, alineatul (2), litera (d) din Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Potrivit articolului respectiv, „constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: (…) exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, indiferent dacă transportul se efectuează prin una sau mai multe operaţiuni”.
Întreaga cantitate a fost indisponibilizată şi eliminată ca deşeu printr-un operator autorizat, a mai precizat Garda Națională de Mediu.
“Această acţiune este un bun prilej să constatăm consecinţele vulnerabilităţilor legislative în domeniul bunurilor folosite şi să reamintim necesitatea adaptării legii la provocările vremii. Vorbim despre modificarea cadrului legal, în sensul reglementarii clare a comerţului cu produse SH, astfel încât să evităm ca în ţara noastră, în loc de bunuri folosite, să fie importate de fapt, deşeuri mascate”, a declarat comisarulg eneral al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.
Noile norme Euro 7 au stârnit indignarea șoferilor
Amintim că Uniunea Europeană a impus măsuri semnificative pentru diminuarea emisiilor de particule provenite de la anvelope și frânele autoturismelor și vehiculelor comerciale. Decizia este parte a pachetului de norme Euro 7. Aceasta constituie o inițiativă fără precedent și va fi implementată obligatoriu începând cu anul 2026.
Regulamentul Euro 7 constituie o componentă esențială a Strategiei pentru o mobilitate durabilă și inteligentă propusă de Comisia Europeană în 2020. Este, de asemenea, integrat în Planul de acțiune din 2021 pentru atingerea obiectivului de reducere la zero a poluării. Prezentat de Comisie la data de 10 noiembrie 2022, acest regulament și-a atras susținerea Consiliului, care a adoptat poziția sa, cunoscută și sub denumirea de „abordare generală”, la 25 septembrie 2023. Mai multe puteți citi aici.