Totalul investiţiilor chineze pe care VW le are în plan în perioada 2012-2016 este de 14 mld. euro, sumele fiind direcţionate spre construcţia de noi capacităţi de producţie. Anul trecut, investiţiile anunţate au fost de 10,6 mld. euro, iar creşterea anunţată are ca scop atingerea ţintei declarate de germani, aceea de a deveni cel mai mare constructor auto din lume. Fără China, acest lucru nu este posibil, având în vedere că în 2010 VW a vândut 1,9 mil. de maşini pe această piaţă, ceva mai mult de un sfert din totalul producţiei.
Pe termen mediu, VW îşi propune să ajungă la o capacitate de producţie de 3 mil. autoturisme pe an, faţă de 2 mil. în acest moment. Grupul german operează pe piaţa chineză prin intermediul a două joint-venture-uri, FAW Group şi SAIC Motor Corp, cele două companii construind automobile sub brandurile VW, Audi şi Skoda.
Pe lângă investiţiile în China, boardul grupului a aprobat şi un plan record de investiţii în Germania, de 62,4 mld. euro, pe parcursul următorilor cinci ani. Germanii vor să lanseze noi modele şi să înlocuiască actualele modele pe toate segmentele. „Volkswagen Group investeşte o sumă record în proiecte moderne pentru a-şi atinge ţinta de a deveni cel mai bun producător de autoturisme în ceea ce priveşte economia şi ecologia”, a declarat Martin Winterkorn, CEO al Volkswagen.
VW Made in China, strategia de dezvoltare a constructorului german
26 septembrie 2011, 11:22
Ultima modificare în 26 septembrie 2011, 14:22
Grupul Volkswagen anunţă majorarea investiţiilor în China ţintind consolidarea poziţiei de lider pe cea mai mare piaţă auto din lume.
Etichete: china,
vw
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook