Volkswagen (VW) şi Ford Motor se pregătesc pentru un declin al pieţei auto din Germania, după încheierea programului de casare auto, prin reduceri record ale preţurilor, iar dealerii sunt îngrijoraţi că aceste măsuri i-ar putea scoate de pe piaţă, transmite Bloomberg. Astfel, Ford acordă finanţare fără costuri şi o reducere de 2.000 de euro pentru modelele Focus, Fiesta şi Ka. Grupul VW oferă la rândul său un pachet de împrumuturi ieftine, asigurare şi alte servicii care
Volkswagen (VW) şi Ford Motor se pregătesc pentru un declin al pieţei auto din Germania, după încheierea programului de casare auto, prin reduceri record ale preţurilor, iar dealerii sunt îngrijoraţi că aceste măsuri i-ar putea scoate de pe piaţă, transmite Bloomberg.
Astfel, Ford acordă finanţare fără costuri şi o reducere de 2.000 de euro pentru modelele Focus, Fiesta şi Ka.
Grupul VW oferă la rândul său un pachet de împrumuturi ieftine, asigurare şi alte servicii care permit cumpărătorilor economii de până la 1.330 de euro la majoritatea modelelor.
Actuala criză din sectorul auto este cea mai gravă din ultimii 43 de ani, iar mania discounturilor nu ajută pe nimeni, a declarat Juergen Karpinski, proprietarul companiei Auto-Schmitt din Frankfurt, care crede că mulţi dealeri riscă să iasă de pe piaţă
Piaţa auto germană este cea mai mare din Europa, dar şi mai scumpă cu circa 5,5% faţă de media celor 16 ţări din zona euro, făcând posibile reducerile de preţuri.
SURSA: Mediafax