Vă propun ca, timp de o săptămână, să nu vă mai uitaţi la televizor! Să nu mai citiţi nici ziarele! Evitaţi prietenii care vorbesc numai despre politică sau care povestesc ce s-a spus în talk-show-urile din seara precedentă! Încercaţi să trageţi concluzii doar după ceea ce vedeţi în jur! Ce mai e pe la piaţa ţărănească? Sunt tarabele pline? În oraşul dvs. s-a deschis în ultimele luni vreun supermarket, mall, ceva de genul acesta?

Vizitaţi-l! E plin, sunt mulţi cumpărători? În parcarea magazinului sau pe străzi ce maşini vedeţi? Sunt din ce în ce mai multe (chiar exasperant de multe!) şi mărci tot mai scumpe? Aveţi idee ce fel de televizoare, frigidere, maşini de spălat cumpără acum românii? De blocuri noi, complexe rezidenţiale în construcţie v-ati interesat? V-ati folosit de posibilitatea de a munci sau de a studia în străinătate? Cunoscuţii dvs. unde plănuiesc să-şi petreacă vacanţa? În Turcia, Grecia, Spania sau se multumesc cu Bulgaria? Faceţi un calcul, măcar de curiozitate, ce venituri aveaţi în urmă cu doi, trei sau cinci ani? Aveţi acasă vreun computer? E chiar legat şi la internet? Sigur, faptul că România este membru NATO sau  al Uniunii Europene nu va umple nici frigiderul şi nici contul de la bancă. Dar asta reprezintă o garanţie, chiar dacă e puţin palpabilă, că armate străine nu vor mai putea impune regimul politic.

Dacă veţi răspunde la întrebările de mai sus veţi avea, cred, o imagine reală asupra traiului mediu din ţara noastră. Pentru a avea un termen de comparaţie, închipuiţi-vă că vă puneaţi aceleaşi întrebări înainte de ‘89 sau în prima jumătate a deceniului trecut! De-acolo am plecat. 10-15 ani în viaţa unei naţiuni înseamnă foarte puţin. Oricât vi s-ar părea de ciudat, în aceşti ultimi 10-15 ani, aţi fost contemporani cu cea mai fastă perioadă din istoria României. Părerea mea! Niciodată nivelul de trai al românilor nu a crescut aşa de spectaculos, niciodată nu au avut românii mai multe şanse şi posibilităţi de a-şi alege locul de muncă sau de studiu, nicicând nu au avut atâtea posibilităţi de a câştiga mai mulţi bani. Dar, nicăieri nu prind toţi trenul. În nici o ţară nu există numai câştigători. Societatea e de vină doar dacă nu e permeabilă. Dacă nu permite ca un copil sărac să studieze, să facă o carieră sau să construiască o afacere. De restul sunt responsabili indivizii. Care acceptă sau nu succesul vecinului de bloc sau al fostului coleg de clasă. Ne place sau nu, România trăieşte marele său proces de modernizare. Dacă vreţi să-l vedeţi/simţiţi, nu deschideţi televizorul!