Indicii principali de pe Wall Street au debutat vineri cu mişcări extrem de bruşte, iniţial mai mult în scădere, iar apoi sărind brusc pe o creştere consistentă, în condiţiile în care investitorii cântăreau probabilitatea de intrare într-o nouă recesiune după ce JP Morgan a revizuit în jos previziunile de creştere economică a SUA.
Ora 17:30
La circa o oră de la deschidere, indicele Dow Jones câştiga 0,7% faţă de ieri, după ce la un moment dat scădea cu mai mult de 1%. De asemenea, indicele Nasdaq copozit creştea cu 1,4%, în condiţiile în care în primele minute pierdea circa 0,5%. O creştere apropiată, de 1,2%, afişa şi indicele S&P 500.
De partea cealaltă, bursele europene îşi temperau scăderile faţă de momentul deschiderii de pe Wall Street, până la -0,5% indicele DAX şi până la -0,6% indicele bursei din Paris, în vreme ce indicele FTSE 100 trecea chiar pe plus, cu 0,2%.
Ora 16:30
Indicele Dow Jones pierdea circa 1% după o jumătate de oră de la clopoţelul de deschidere, dar mişcările din această primă parte a sesiunii erau extrem de zbuciumate, sub formă de dinţi mari de fierăstrău.
O evoluţie oarecum asemănătoare a înregistrat în deschidere şi indicele Nasdaq compozit, unde mişcările au fost chiar mai violente, când în teritoriul negativ, când în cel pozitiv. După circa o jumătatea de oră, Nasdaq copozit scădea cu 0,4%, iar S&P 500 cobora cu 0,8%.
În acelaşi timp, bursele europene sufereau pierderi ceva mai pronunţate, în special pe fondul temerilor că situaţia ar putea fi mai gravă în Europa decât în SUA. Indicele german DAX cădea cu 2,4%, cel al bursei din Paris se deprecia cu 1,8%, iar indicele FTSE 100 al bursei londoneze se tranzacţiona cu 1,1% sub ultima cotaţie de ieri.
Estimările privind avansul Produsului Intern Brut în trimestrul patru 2011 au fost revizuite la 1%, de la 2,5% cât se preconiza anterior, iar pentru primul trimestru al anului următor estimările de creştere au fost revizuite la 0,5% de la 1,5% anterior, a anunţat economistul şef al JPMorgan, Michael Feroli.
La Bucureşti, indicele reprezentativ al BVB a închis în scădere cu 2,27%, în vreme ce indicele BET-C, care descrie piaţa per ansambu, a coborât cu 2,37%, iar indicele BET-FI a pierdut 1,72%.