Wall Street, pe scădere, îngrijorată de retrogradarea câtorva state din zona euro

Piaţa de acţiuni din Statele Unite suferă scăderi în debutul şedinţei, rupând seria de patru zile de creşteri ale indicelui S&P 500, după apariţia un raport conform căruia câteva ţări din zona euro ar putea fi retrogradate azi de către agenţia Standard&Poor’s, precum şi după raportarea de către JP Morgan a unui profit în declin cu 23%.

Toate cele 10 grupe din indicele S&P scădeau în condiţiile în care sectoarele financiar, industrial şi al mărfurilor scădeau cu cel puţin 0,7%.
JP Morgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite după active, suferea o depreciere cu 3,3%. În acelaşi timp, Bank of America, Morgan Stanley şi Citigroup Inc înregistrau un declin de cel puţin 3,2%.
Acţiunile Eastman Kodak se prăbuşeau cu 22%, în condiţiile în care neprofitabila companie a spus că se află în discuţii cu Citigroup pentru căutarea de finanţare în caz de faliment.
Indicele S&P 500 pierdea 0,8% în debutul şedinţei, până la 1.285 puncte. Indicele crescuse cu 1,4% în precedentele patru şedinţe. De asemenea, indicele Dow Jones se afla în declin cu 0,8%, până la 12.368 puncte.
“Norii de deasupra Europei cântăresc în sentimentul investitorilor.Aceste retrogradări din Europa erau aşteptate în perspectivă, nu chiar acum”, a spus un analist pentru Bloomberg.