Grupul american Wal-Mart Stores Inc, cel mai mare grup de distribuţie din lume, negociază preluarea unui pachet de control la grupul turc de distribuţie Migros, în ideea de a-şi extinde prezenţa pe pieţele emergente, informează Financial Times.
Migros are 888 de magazine de toate formatele (supermarketuri, hypermarketuri şi magazine de discount) pe întreg teritoriu Turciei. În anul 2008 fondul britanic de investiţii BC Partners a preluat un pachet de 51% din acţiunile Migros, iar în prezent deţine 80% din acţiuni.
Citând surse din apropierea discuţiilor, Financial Times susţine că BC Partners negociază cu Walmart vânzarea participaţiei sale, o tranzacţie care ar putea valoriza Migros la peste patru miliarde de dolari, inclusiv datoriile. Walmart nu a depus încă o ofertă oficială dar în ultimele zile a avut mai multe întâlniri cu managerii Migros.
În mod obişnuit, fondurile de investiţii de genul BC Partners păstrează activele timp de trei-cinci ani după care le vând. Sursele citate de FT susţine că grupul francez de distribuţie Carrefour şi rivalul britanic Tesco şi-au exprimat şi ei interesul în Migros. În urmă cu câteva luni Carrefour a avut o serie de discuţii cu BC Partners pentru combinarea operaţiunilor sale din Turcia cu Migros, susţine sursele. Carrefour este prezent pe piaţa turcă printr-un joint venture cu grupul Sabanci şi potrivit presei îşi revizuieşte operaţiunile de pe pieţele unde nu are o poziţie de lider.
Sursa: Agerpres