Comisia Europeană investighează industria chineză de vehicule electrice
Ancheta a fost inițiată în octombrie și planificată să dureze 13 luni. Aceasta dorește să determine dacă vehiculele electrice mai accesibile produse în China primesc în mod injust subvenții de stat. China a condamnat ancheta, calificând-o drept un „protecționism pur”. Totodată, a subliniat că este probabil să prejudicieze relațiile comerciale sino-europene.
Surse au declarat pentru Reuters că Wang Wentao va vizita Franța.
Oficialii din Ministerul Comerțului din Franța și China nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că nu comentează privind angajamentele bilaterale dintre statele membre UE și țările terțe.
Executivul comunitar a informat că până în 2025, cota de piață a vehiculelor electrice chineze vândute în Europa ar putea ajunge la 15%, datorită prețurilor mai mici în comparație cu mașinile electrice fabricate în Europa.
Investigatorii de la Comisia Europeană vor inspecta în următoarele săptămâni companii auto din China, ca parte a anchetei care va determina dacă vor fi impuse tarife punitive pentru a proteja producătorii europeni de vehicule electrice (EV).
Printre producătorii auto vizați se află BYD, Geely și SAIC. Investigatorii nu sunt interesați de brandurile străine care produc vehicule în China. Printre acestea se numără Tesla, Renault și BMW, adaugă sursele.
Wang Wentao va călători în Europa luna aceasta
Wang va vizita Franța începând cu data de 7 aprilie. Ministrul va fi însoțit de reprezentanți ai BYD, SAIC și Geely, conform surselor. Oficialii BYD, SAIC și Geely nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
De asemenea, Wang va participa la un forum de afaceri China-Italia în Verona, pe 12 aprilie.
Problemele cu care se confruntă relațiile comerciale sino-europene urmează să fie discutate în timpul vizitei președintelui chinez Xi Jinping în Franța, luna viitoare.
Oficialii de la Paris au sprijinit ancheta Comisiei Europene, parte a eforturilor președintelui Emmanuel Macron de a solicita o poziție mai fermă a UE în domeniul comerțului și de a insista asupra unor condiții de concurență echitabile.
Anchetă antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană
În ianuarie, Ministerul Comerțului din China a anunțat că a început o anchetă antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing și Bruxelles.
Ancheta vine în urma unei plângeri depuse de Asociația chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerțului. Acesta nu a precizat însă numele companiilor.
Decizia vine la câteva luni după ce UE a inițiat o anchetă privind subvențiile acordate de China pentru mașinile electrice. Instituția a încercat să oprească importurile ieftine care au inundat piața auto europeană. De asemenea, în decembrie, blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.