Economia Statelor Unite nu mai este într-o situaţie „de urgenţă” şi pare să fi intrat într-un proces lent de relansare, însă guvernul trebuie să abordeze efectele secundare ale uriaşelor programe de stimulare, îndeosebi creşterea puternică a datoriei publice, potrivit miliardarului Warren Buffett.
„Ţara va trebui să confrunte efectele secundare ale dozelor enorme de medicamente monetare care continuă să fie administrate”, a avertizat Buffett într-un editorial publicat de „New York Times”, preluat de Mediafax.
Datoria netă a Statelor Unite se balonează şi se va majora, în anul fiscal 2009-2010, cu un punct procentual din Produsul Intern Brut (PIB) pe lună, urmând să ajungă la 56% din PIB în luna iulie a anului viitor, de la 41% din PIB în prezent, apreciază Buffett.
„Problema imediată este ca SUA să revină pe propriile picioare şi să înceapă o nouă perioadă de prosperitate. Abordarea «cu orice preţ» este încă logică”, a arătat el.
Totuşi, odată de economia americană începe să se redreseze, Congresul şi guvernul trebuie să pună capăt creşterii raportului datorie publică la PIB şi să menţină obligaţiile pe care şi le asumă la un nivel proporţional de resursele de care dispun.
SURSA: Mediafax