Nici Warren Buffett nu este imun la criza financiara globala. Astfel, fondul de investitii Berkshire Hathaway a anuntat un profit in scadere cu 77% pentru cel de-al treilea trimestru al anului. Acesta este cel de-al patrulea trimestru de declin pentru compania detinuta de mogulul american.
Profitul net al Berkshire Hathaway a coborat pana la 1,06 miliarde de dolari, fata de un profit de 4,55 miliarde dolari, raportat in perioada similara a anului trecut.
Profitul operational al companiei a scazut, la randul sau, cu 18% la 2,07 miliarde dolari sau 1.335 dolari/actiune, de la 2,56 miliarde dolari sau 1.665 dolari/actiune in urma cu un an.
„Putem privi rezultatele ca la un pahar pe jumatate plin sau pe jumatate gol”, a declarat Frank Bertz, angajat al Carret/Zane Capital Management, companie care detine actiuni Berkshire. „Rezultatele au scazut, insa valoarea portofoliului a crescut”, a mai spus acesta.
Berkshire Hathaway are o valoare de 175 miliarde de dolari si activeaza in mai multe domenii precum cel al asigurarilor, energiei sau bunurilor de larg consum.
Sursa: Washington Post