Warren Buffett: Nu voi vinde nimic din cauza atacurilor de la Paris

Miliardarul american Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om din lume potrivit Forbes, a declarat luni că atacurile teroriste de la Paris nu îi vor schimba deciziile sale de investiţii, transmite CBNC.

'Nu voi vinde nicio acţiune din cauza atacurilor de la Paris', a declarat Warren Buffett, denumit şi 'oracolul din Omaha' pentru capacitatea sa de a alege acţiunile cu potenţial de creştere. 

Întrebat dacă aceste atacuri ar putea amâna o decizie a Rezervei Federale vizând majorarea dobânzii de referinţă, pe care o analiştii o aştepată pentru luna viitoare, Warren Buffett a replicat că 'nu facem nimic pe baza a ceea ce credem că Fed sau piaţa va face în următoarele şase luni'. 

Separat, conglomeratul Berkshire Hathaway aparţinând lui Warren Buffett, a dat luni publicităţii un comunicat către SEC care arată situaţia deţinerilor sale la finele lui cel de al treilea trimestru. Conform acestui document, în trimestrul al treilea Berkshire Hathaway Inc. şi-a redus participaţiile la banca de investiţii Goldman Sachs Group Inc. şi grupul de distribuţie Wal-Mart Stores Inc. dar şi-a majorat participaţia la grupul de IT International Business Machines Corp. 

La data de 30 septembrie 2015, Berkshire Hathaway deţine mai puţin de 11 milioane acţiuni Goldman Sachs, în scădere faţă de 12,6 milioane la data de 30 iunie. De asemenea, participaţia deţinută de Berkshire Hathaway la Wal-Mart a scăzut până la 56,2 milioane acţiuni, de la aproximativ 60,4 milioane la finele lui celui de al doilea trimestru. În schimb, Berkshire Hathaway a informat că în trimestrul al treilea a achiziţionat 1,5 milioane acţiuni IBM ceea ce i-a majorat participaţia până la 81 milioane acţiuni IBM, un pachet cu o valoare de 11,75 miliarde de dolari. 

În ultimii 50 de ani, Berkshire a cumpărat mai multe zeci de companii în diferite sectoare variind de la asigurări la companii de transport feroviar în condiţiile în care Warren Buffett recomandă diversificarea investiţiilor în afaceri capabile să asigure o creştere constantă a veniturilor pe termen lung. 

 AGERPRES