Echitaţia este un sport frumos şi elegant, care atrage atenţia iubitorilor de cai. Această activitate are o tradiţie de aproape două secole în România, din 1875 de când a fost înfiinţat primul club de echitaţie, unde intrau doar personalităţile acelor vremuri. Dacă în trecut echitaţia era un sport practicat doar de nobilime, astăzi activităţile hipice au devenit accesibile şi publicului larg. În ţara noastră, echitaţia este practicată de câteva mii de persoane de aceea au apărut numeroase centre de agrement, unde sunt incluse şi activităţile hipice. Costurile pentru echitaţie pornesc de la 50 de lei pentru o plimbare de 30 de minute, în cazul copiilor. În timp ce abonamentele pornesc de la 550 de lei pentru 10 lecţii, destinate începătorilor.
În opinia specialiştilor, circa 20-30 de lecţii sunt suficiente pentru a învăţa lucrurile de bază în echitaţie. Dacă persoana în cauză îşi doreşte să facă performanţă, atunci este necesară o pregătire de cel puţin un an.
„Într-un an, o persoană poate învăţa să călărească destul de bine, şi dacă îşi doreşte să facă performanţă, atunci trebuie să-şi ia propriul cal. Preţul de achiziţie porneşte de la 4.000-5.000 de euro“, ne-a spus Ozana Moraru, preşedintele Clubului Equestria. Pe lângă lecţiile de călărie, se impune şi un echipament pe măsură, ceea ce înseamnă o investiţie de cel puţin 300 de lei. Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, din satul Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care un hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Centrul dispune de terenuri de concurs și manej, şi deţine 65 cai (28 proprii şi 37 în pensiune).
Călăria de agrement ia avânt
În ciuda faptului că echitaţia se practică demult în România, acest sport elegant nu este foarte răspândit în ţara noastră. În aceste condiţii, călăria de agrement are unde să se dezvolte în viitorul apropiat. „Călăria de agrement este la început (ca şi golful), dar are un viitor bun“, a spus Constantin Chesculescu, proprietarul La Mesteceni Country Club. Acest centru de echitaţie a fost înfiinţat în 2004 în Rahău, judeţul Alba. Aici ajung, anual, peste 400 de oamenii pasionaţi de călărie. În opinia lui Chesculescu, orice persoană poate practica echitaţia, dar un bun călăreţ trebuie să-şi dorească foarte mult acest lucru, să aiba răbdare şi să iubescă animalele. Acestea sunt doar două exemple de cluburi de echitaţie. În preajma Bucureştiului, dar şi în alte zone din ţară, există numeroase centre de agrement în care se practică activităţi hipice, unele fiind înfiinţate cu ajutorul finanţărilor europene.
Sporturile hipice, prea puţin susţinute
Dacă în 1875, când a fost înfiinţat primul club de echitaţie din România, Jockey Club Român, sporturile hipice erau încurajate, astăzi competiţiile hipice nu sunt suficient de mult susţinute de către autorităţi. Ţara noastră nu poate organiza curse de cai, deoarece Bucureştiul este singura capitală europeană care nu deţine un hipodrom.
În anul 1906, Jockey Club Român a dat Bucureştiului Hipodromul de la Băneasa, construit după standardele internaţionale ale acelei epoci. Clubului îi revenea rolul de a organiza aici toate cursele de cai pentru un public de 20.000 de spectatori. Demolarea Hipodromului în anul 1961 a oprit tot avântul pe care acest sport îl avea în România.
În opinia reprezentanţilor Jockey Club, construirea unui hipodrom ar aduce beneficii financiare României. Dacă în ţara noastră s-ar organiza mai multe curse de cai, acestea ar atrage mai mulţi participanţi străini, mai mulţi vizitatori, ceea ce ar însemna şi mai mulţi bani.
„Sportivii străini refuză să vină în România din cauza drumurilor proaste“, ne-a spus preşedintele Equestria. În calitate de organizator al unuia dintre cele mai importante evenimente de echitaţie din România, Ozana Moraru susţine că aducerea străinilor în competiţiile sportive autohtone este foarte dificilă. Ea spune că, în anii trecuţi, a invitat mai mulţi candidaţi din străinătate, însă aceştia au ajuns cu greu din cauza costurile foarte mari pentru transportul cailor pe drumurile anevoioase din România.
Un exemplu de competiţie hipică importantă din România este Salonul Calului. În acest an, evenimentul se desfășoară sub forma unui circuit. Valoarea investiției în circuit se ridică la o sumă totală de 110.000 euro. Evenimentul a ajuns la cea de-a IV-a ediție și se va desfășura ca un circuit, pe patru etape competiționale de sărituri peste obstacole, după cum urmează: etapa I: 24-26 aprilie; etapa a II-a: 5-7 iunie; etapa a III-a: 24-26 iulie; finala: 24-27 septembrie. Valoarea totală a premiior pe întregul circuit al competiţiei din acest an se ridică la o valoare de aproximativ 180.000 de lei.
Costuri pentru echitaţie
Echipament: 300-400 de lei
Abonament: 550 -1.100 de lei
Număr necesar de lecţii pentru a învăţa lucrurile de bază: 20-30
Achiziţie cal (pentru persoanele care fac performanţă): începând cu 4.000 de euro