Mii de mașini de lux pe care se așeaza praful sunt abandonate de proprietari în deșert lânga Dubai. Cimitirul reprezintă un adevărat Rai al pasionaților de automobile.
Rolls Royce, Ferrari, Bentley sunt doar câteva din modelele aflate odată la mare căutare care au ajuns acum să zacă în acest ”cimitir” de lux din Sharjah, Emiratele Arabe.
Vehiculele, printre care se află și Mercedes, Buick, Lamborghini stau toate și acumulează ani întregi de praf.
Din ce se cunoște, proprietarii lor, au fost mari oameni de afaceri, loviți de probleme financiare, care au fugit din țară pentru a scăpa de legile stricte de colectare a datoriilor din Emiratele Arabe și chiar de posibilă închisoare.
În vreme ce majoritatea bolizilor sunt într-o stare jalnică, există și exemple aflate în perfectă stare. De asemenea componentele de schimb ce pot fi recuperate de pe acestea pot fi cumpărate la aproape jumătate de preț.
Mohsin Latif, un tânăr vlogger de 25 de ani, crede ca acest cimitir este cel mai mare din Emirate. Acesta adaugă că orice pasionat poate să găsească aici de la modele de lux până la modele de epocă și nici nu are idee căt de vechi sunt unele modele însă cu siguranță sunt scumpe.