Începutul acestei săptămâni a adus multă zăpadă şi temperaturi foarte scăzute la munte, astfel că majoritatea pârtiilor de ski din staţiunile montane din România sunt perfecte în acest weekend, chiar dacă nu a nins peste tot în cantităţi mari.
Telefericele din Sinaia, condiţionate de frig
În Sinaia, toate pârtiile sunt deschise şi în stare perfectă, însă din cauza faptului că este foarte frig (jos sunt -16 grade C, iar sus temperatura ajunge şi la -26 de grade C), intrarea se face după ora 12:00, pentru că instalaţiile teleferice nu pot funcţiona la temperaturi foarte joase.
„Singura problemă este frigul, nu este uşor să cobori cu 20-30 km/h pe temperaturi foarte scăzute, iar mânie temperaturile vor fi şi mai scăzute”, a declarat pentru capital.ro Paul Popa, de la Centrul de Informare Turistică din Sinaia. El a adăugat că pe pârtiile din Valea Dorului se schiază cel mai bine.
În Azuga este deschisă doar pârtia Sorica, pentru că instlaţiile de zăpadă artificială de pe Cazacu nu funcţionează. Pârtia Sorica este bună, cu stratul de zăpadă între 30 şi 100 de cm, iar temperaturile sunt ceva mai blânde la Azuga, potrivit reprezentanţilor de la teleferic.
Snow Park la Buşteni în 2 săptămâni
La Buşteni se schiază în condiţii excelente, după cum ne-a dat asigurări Mihai Coleşi, reprezentant al adminitratorului domeniului schiabil din Buşteni. Pe Kalinteru, stratul de zăpadă ajunge la 60-70 cm, a şi nins, au mers şi tunurile, iar vineri era senin.
Administratorii pârtiei pregătesc la începutul lunii februarie deschiderea unui Snow Park la baza pârtiei Kalinderu, inaugurare care speră să se suprapună cu Cupa Mondială la Escaladă pe Gheaţă, care va avea loc în perioada 4-7 februarie.
S-au deschis toate pârtiile din Poiană
În Poiana Braşov, toate pârtiile sunt deschise şi toate instalaţiile pe cablu funcţionează, tempratura oscilează între -9 şi -11 grade, iar stratul de zăpadă ajunge sus la 40 de cm, iar pe Bradul este de 30 de cm, potrivit reprezentanţilor de la Ana Teleferic.
Şi la Predeal este foarte frig, cu temperaturi mult sub minus, însă pârtiile sunt deschise şi toate instalaţiile teleferice funcţionează, doar pe Clăbucet, foarte sus, mai există porţiuni cu gheaţă, au declarat, pentru capital.ro, reprezentanţi ai Centrului Turistic, care aşteaptă un număr mare de turişti în acest weekend. În Bran, pe Zănoaga, zăpada bătută este de 20 cm, dar şi aici este foarte frig, iar mâine se aşteaptă temperaturi şi mai scăzute.
Diseară încep serbările la Vatra Dornei
În Bucovina, pe Vatra Dornei, condiţiile sunt excelente, după cum ne-a dat asigurări Dumitru Paşcu de la Serviciul Salvamont. Frigul şi zăpada a făcut ca, spre deosebire de weekendul trecut, stratul de zăpadă să fie schiabil, având 20 cm tasat. În această seară, la Vatra Dornei încep Serbările Zăpezii, cu concerte şi concursuri cu care organizatorii mizează să atragă mulţi turişti.
Condiţii bune pentru ski sunt şi în Maramureş. La Cavnic, toate pârtiile Icoana sunt practicabile, condiţiile sunt bune, cele două teleskiuri funcţionează, iar temperaturile sunt mai blânde decât în centrul ţării.
Pârtii practicabile în Maramureş
A nins doar luni şi marţi, dar cu ajutorul tuurilor de zăpadă, stratul a ajuns la 40-45 cm. Ziua sunt în jur de -3 grade, temperatură perfectă pentru ski.
La Borşa se schiază doar pe Stiol, în vârful pârtiilor, unde este teleski, însă pârtia Complex Borşa nu este practicabilă. La Şuior, stratul de zăpadă gros, de 60-70 cm, şi, de asemenea, temperaturile sunt perfecte de ski, între -4 şi -5 grade, iar telescaunul funcţionează fără probleme.
Cu skiurile în spate la Vîrtop
La Vârtop, în momentul de faţă pârtia este excelentă, însă urcările se fac cu skiurile în spate, pentru că administratorul pârtiei nu a pornit instalaţia de teleferic. Operatorii turistici din zonă speră ca în weekend administratorul să pornească teleskiul. Zăpada are în jur de 20 cm, dar temperaturile sunt foarte scăzute, de până la -17 grade.
La Ranca se schiază în condiţii bune, iar instalaţiile de teleski sunt funcţionale. Stratul de zăpadă atinge 30-40 cm şi nu este foarte frig, vreme bună de ski, după cum ne-au precizat operatorii turistici din zonă.
Date fiind temperaturile scăzute anunţate pentru acest weekend, salvamontiştii le recomandă turiştilor care vin la ski să se echipeze bine şi să nu stea foarte mult în frig, pentru a evita degerăturile.