Pârtiile „Kalinderu” din Buşteni şi „Valea Dorului” din Sinaia sunt practicabile în acest sfârşit de săptămână, în timp ce în Poiana Braşov, lipsa zăpezii ţine închise pârtiile de pe Postăvaru, singura opţiune fiind „Bradul”.

Pârtia „Valea Dorului” din Sinaia, situată la altitudinea de 2.000 de metri, este la primul weekend de ski din acest sezon, stratul de zăpadă măsurând 30 de centimetri. Tot în Sinaia, turiştii pasionaţi de ski mai au variata coborârii pe pârtia „Valea Soarelui”, aflată şi aceasta la prima „rundă” de ski.

În ultimele două săptămâni, la Sinaia s-a putut skia doar pe pârtia „Drum de vară”, care în momentul de faţă nu mai este practicabilă din cauza ploilor.

În Poiana Braşov singura variantă este pârtia de ski „Bradul”, pentru că cele din masivul Postăvaru nu sunt practicabile, după cum au declarat, pentru capital.ro, reprezentanţi ai Salvamont Braşov. Aceeaşi situaţie este şi în Predeal, unde se schiază numai la baza pârtiei.

La Buşteni singura opţiune pe care o au skiorii este pârtia „Kalinderu”, unde condiţiile de ski sunt acceptabile, potrivit administratorului pârtiei, Ion Vasilescu. De asemenea, la Azuga este deschisă pârtia „Carp”, care are o lungime doar de 400 de metri şi este mai degrabă o pârtie de începători.

 

SURSA: Mediafax, Salvamont