Începând cu acest număr, revista Capital demarează o campanie de susținere a contribuabililor care se lovesc de această birocrație. Vă invităm să ne trimiteți pe adresa redacției situațiile cu care vă confrunțati și noi vom încerca să găsim o soluție de rezolvare împreună cu consultanții fiscali și firmele de avocatură cu care colaborăm. Vă reamintim că în ultimele două luni, ANAF a trimis o mulțime de notificări pentru reînregistrarea în scopuri de TVA contribuabililor ce au avut în 2015 schimbări de administratori/asociați sau sediu social. Replica venită din partea oficialilor ANAF a încercat să justifice necesitatea acestei birocrații în lupta contra evaziunii fiscale. Gelu Diaconu, șeful Fiscului, chiar declara, într-un interviu acordat Europa FM, că sunt mii de firme înfiinţate doar în Bucureşti, pe adresele unor firme de avocatură şi pe numele unor persoane care nu au capacitatea de a derula o activitate economică, în spatele cărora se află grupări de infractori.

„Pe o mare parte din aceste firme, prin controalele operative, le distrugem în activitatea curentă, dar este absolut necesar să nu mai permitem pătrunderea în lanţurile de tranzacţionare prin atribuirea codului de înregistrare în scop de TVA şi a altor astfel de firme“, a explicat, președintele Fiscului. În aceeași zi, ANAF anunța, printr-un comunicat de presă, că „este necesară elaborarea unui nou ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea „Procedurii de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată“, însă ordinul nu a mai venit.

Ce contribuabili sunt afectați

Pentru a înțelege mai bine de ce formularul 088 a devenit un coșmar, am întrebat mai mulți specialiști din domeniu. Vă prezentăm pe scurt câteva din răspunsurile lor, urmând ca în numerele viitoare să vă prezentăm analize mai detaliate și posibilele soluții. „Practic nu există un set de criterii clare sau un scoring pe care aplicantul trebuie să-l îndeplinească și în consecință să existe o predictibilitate asupra procesului de înregistrare“, ne-a explicat Alexandru Cristea, Tax Partner al Țuca Zbârcea și Asociații Tax. În prezent, companiile nou înființate trebuie să depună celebrul formular 088 prin care să răspundă la 20 de întrebări. „ANAF ne asigură ca răspunsul la una din aceste întrebări nu determină în mod individual neacceptarea înregistrării fiscale, ci se judecă neîndeplinirea unui cumul de criterii care situează contribuabilul în categoria de risc mare. Dar, din nou, nu există o transparență cu privire la raționamentul pe care îl va aplica organul fiscal, iar acesta poate să respingă pe loc cererea aplicantului“, ne-a explicat Alexandru Cristea.

La rândul său, consultantul fiscal Adrian Bența susține că „atâta timp cât în directivele comunitare și în diverse pronunțări ale Curții Europene de Justiție regăsim incriminate tocmai astfel de proceduri, ne punem întrebarea firească dacă această tendință va continua și ne va conduce într-o situație de infringement pe TVA împotriva României sau vom înțelege cu toții că acțiunile de combatere a evaziunii fiscale trebuie făcute chirurgical, prin reacții la cazuri punctuale, având în vedere că totuși ANAF este unul dintre cei mai mari angajatori din România și poate dispune de echipe competente“.

Printre cele mai controversate întrebări adresate prin formularul 088 se numără: ce studii/profesii si ocupații au avut administratorii persoane fizice, care sunt veniturile brute realizate de asociați și administratori persoane fizice sau care sunt indicatorii financiari realizați de administratori și acționari persoane juridice. Astfel, apar situații anormale, când administratori străini, numiți de societăți străine la conducerea filialelor românești nou înființate, au trebuit să facă proba studiilor și a veniturilor personale globale obținute de aceștia în fața autorității române în scopul obținerii codului de TVA. „Una este să ceri declararea veniturilor de către o persoană fizică (una din cerințele de completare ale formularului 088), rezidentă fiscal sau nu în România dar fără istoric fiscal,  care înființează prima dată o firmă și solicită prin opțiune înregistrarea în scopuri de TVA și cu totul alta este să ceri același lucru în cazul unor cetățeni străini, care sunt reprezentanții unui concern de tradiție și care doresc să înființeze o firmă în România, pentru a face investiții de un nivel considerabil“, ne-a transmis Dragoș Pătroi, managing partner al DRP Tax. El propune și o soluție, și anume: un sistem în care informațiile solicitate în cuprinsul formularului să fie corelate în raport de fiecare situație specifică care impune necesitatea completării formularului 088.

În numărul următor vă vom prezenta câteva situații reale și cum această procedură încalcă câteva articole din directiva europeană, inclusiv decizii ale Curții Europene de Justiție.
 

"Sunt foarte multe firme care aparţin fie persoanelor cu handicap, fie celor care nu au capacitatea de a derula o activitate economică, dar în spatele cărora stau grupări organizate, grupări de infractori în stare pură şi care au speculat slăbiciunea organului fiscal tocmai în atribuirea acestui cod de înregistrare de TVA".
Gelu Diaconu, fost președinte ANAF

"E nevoie de instituirea unei proceduri mai suple și mai nebirocratice, care să țină seama de obiectivele majore ale statului în prevenirea fraudei fiscale, dar care să ridice în bună măsură împovărarea excesivă a contribuabililor prin metode alternative la dispoziția instituțiilor statulu"i.
Alexandru Cristea – Tax Partner al Țuca Zbârcea și Asociații Tax

"Recentele acțiuni întreprinse de autoritatea fiscală oscilează între metoda combaterii evaziunii fiscale folosind strategii ce afectează o foarte mare parte a contribuabililor nevinovați și depășirea unei linii fără întoarcere, soldate cu dispariția unor contribuabili".
Adrian Bența, consultant fiscal

"Una este să ceri unui mare contribuabil să completeze formularul 088 pentru că s-a produs schimbarea administratorului de la tată la fiu și alta este să ceri completarea acestui formular ca urmare a desemnării ca administrator a unui cetățean străin".
Dragoș Pătroi, managing partner DRP TAX

"Dacă până acum au întâmpinat probleme firmele care solicitau înregistrarea, în ultima lună sunt vizate și cele care trebuie să demonstreze capacitatea de a desfășura activități economice, ca urmare a schimbărilor menționate".
Andreea Steinhart, partner Contexpert

 

Acest articol a apărut în ediția numărul 6 al revistei Capital, 8-14 februarie 2016.