Spaţiu, hobbiţi, povestea „prinţesei inimilor“, Victor Rebengiuc şi încă o ploaie cu chiftele: câteva dintre subiectele producţiilor care vor umple sălile de cinema până la sfârşitul anului.
Marile ecrane stau sub semnul continuărilor unor succese de box-office, în lunile care urmează. Să luăm exemplul „The Hunger Games“, care anul trecut a stabilit record după record în toate ţările unde a rulat şi care continuă cu „Catching Fire“, cu premiera pe 22 noiembrie. Cel mai frumos cadou de Crăciun pentru fanii genului, „The Hobbit: There and Back Again“, ajunge tot în format 3D pe 13 decembrie.
La capitolul comedii, avem parte de ce-a de-a doua „Ploaie cu chiftele“ pe 25 octombrie, când va rula „Cloudy with a Chance of Meatballs 2“, iar la capitolul SF o nouă parte din Thor, „The Dark World“, pe 8 noiembrie. A revenit pe ecrane din 11 octombrie şi thrillerul de acţiune Machete, în care alături de Danny Trejo mai joacă Charlie Sheen şi Mel Gibson. Un mare succes se anunţă a fi şi Diana, care rememorează ultimii doi ani de viaţă ai celei mai îndrăgite prinţese din istorie, întruchipată de Naomi Watts. Tot în categoria filmelor care au avut premiera recent se înscrie blockbusterul „Gravity“, care deja a spart toate recordurile în materie de încasări în SUA, ajunse la aproape 60 de milioane de dolari.
Românii nu vin la cinema doar pentru a vedea marile succese străine în materie de film, ci şi pentru a vedea producţii româneşti. „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, a depăşit toate recordurile în materie de spectatori şi încasări pentru un film românesc din ultimii 11 ani în cinematografele autohtone, cu încasări de un milion de lei. Sunt însă filme româneşti care i-ar putea călca pe urme. Un exemplu este „Câinele Japonez“, în care Victor Rebengiuc joacă rolul unui bătrân care îşi pierde soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. De multe ori, românii aleg cinematografele mici pentru a viziona filme româneşti, fapt care le asigură supravieţuirea şi aşa grea în condiţiile extinderii continue a sălilor din malluri. Dovadă că România Film, care deţine cinematografele mici, de stat, ocupă locul 5 în topul încasărilor pe 2012, cu numai 10% din veniturile celui mai mare jucător, Cinema City.
Orice, 3D să fie
„Ultimii trei ani au stat cu certitudine sub semnul filmelor 3D. Tradiţional, românii au preferat comediile şi filmele de acţiune, apetitul pentru un gen sau altul depinzând din nou de calitatea şi numărul filmelor de acest tip lansate pe piaţa internaţională“, declară reprezentanţii Cinema City. Începând cu anul 2014, operatorul de cinema pregăteşte deschiderea celui de-al doilea multiplex Cinema City în Ploieşti şi un al treilea cinematograf în Bucureşti.
Potrivit datelor CNC, preţul mediu al unui bilet la film a fost, în 2012, de 17,34 de lei, mai mare cu doar 10 bani decât anul precedent. În ciuda efectelor întârziate ale crizei, încasările cresc, spun reprezentanţii Hollywood Multiplex. „De la începutul anului şi până în acest moment, 487.631 de spectatori au călcat pragul nostru, înregistrându-se astfel o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, care ne bucură în mare măsură ţinând cont de contextul crizei economice prin care trecem cu toţii“, spune Raluca Moroianu, director de Marketing Divizia de Distribuţie – Entertainment Media Pro, parte a CME. Este o piaţă care se fragmentează din ce în ce mai mult, spune Gabriel Dumitrescu, specialist marketing al Movieplex Cinema, adăugând că targetul companiei este, pe termen mediu și lung, de a-şi menţine şi fideliza clienţii existenţi, care sunt tot mai mulţi. Datele CNC arată că încasările naţionale totale în materie de cinema au crescut de peste trei ori faţă de 2008, până la 144 milioane lei.
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 41 a revistei Capital din săptămâna 14 octombrie -20 octombrie 2013"