Așa demonstrează un studiu realizat de HotelGuru.ro. Aceștia au declarat că vor continua să călătorească în afara țării, însă cu mai multă precauție și atenție asupra securității lor. Cele mai populare destinații de vacanță ale anului 2016 sunt satele din Bucovina și Transilvania, unde 32% dintre respondenți au declarat că își vor petrece vacanța, litoralul Mării Negre, pentru care vor opta 29%, Delta Dunării, preferată de 22% dintre respondenți, precum și Valea Prahovei, spre care și-au îndreptat atenția 10% dintre cei chestionați.
Deși majoritatea celor 2.300 de respondenți a declarat că nu și-a schimbat destinația de vacanță în urma atentatelor teroriste, aproape 60% dintre cei care au răspuns chestionarului au spus că de acum vor ține cont și de securitatea destinației de vacanță. Totodată, 9 din 10 români consideră că România este o țară sigură pentru a-și petrece vacanța. În topul încrederii au mai fost enumerate destinații precum Spania, Italia și Grecia, urmate de țări ca Elveția, Portugalia și Austria.
Din studiul realizat mai reiese faptul că românii cheltuie, în medie, 150 lei/zi într-o zi de concediu într-o destinație internă, în timp ce bugetul minim de vacanță în străinătate este de 3 ori mai mare și ajunge, în medie, la 150 de euro/zi de persoană. Cei mai mulți dintre respondenți au declarat că vor călători în cuplu, în familie sau cu prietenii. Doar 5% dintre persoanele care au răspuns chestionarului au declarat că vor călători singuri.