Vânzarea include diviziile de distribuţie comercială şi finanţe de la GE Capital, care operează în SUA şi Canada, a anunţat marţi Wells Fargo. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul trimestru din 2016 şi va permite subsidiarei GE să returneze companiei mamă capital în valoare de 4,2 miliarde de dolari.
În aprilie, GE a anunţat că intenţionează să vândă active financiare în valoare de până la 200 de miliarde de dolari, urmând să se concentreze pe operaţiunile din domeniul industrial. Până acum, conglomeratul american a semnat acorduri pentru vânzarea unor active de aproximativ 23 de miliarde de dolari, inclusiv cea mai recentă tranzacţie.
General Electric şi-a vândut deja participaţii la băncile sale din străinătate în luna iunie 2014, când a ajuns la un acord cu grupul bancar spaniol Santander pentru preluarea sucursalelor GE Money Bank, divizia de credit de consum a GE Capital, din Suedia, Norvegia şi Danemarca.
În 2010, GE Money, divizia de servicii financiare a gigantului General Electric, s-a hotărât să plece din România prin vânzarea către Garanti Turcia a pachetelor de acţiuni deţinute la trei instituţii financiare non-bancare – Motoractive IFN, Ralfi IFN, Domenia Credit IFN.
AGERPRES