"Din perspectiva Statelor Unite, trebuie să spun cât de important este progresul pe care l-a făcut România în a avea un sistem judiciar puternic şi instituţii anticorupţie puternice. Nu vreau să mă implic în dezbaterile interne şi în politica internă, dar vreau să vă spun că toţi aliaţii şi America susţin instituţiile anticorupţie. Sunteţi un model. Dacă vă uitaţi, sunt puţine ţările care au sistemul judiciar pe care îl aveţi voi şi cred că asta ar trebui să inspire şi să îi încurajeze pe români să dezvolte pe mai departe aceste instituţii, care sunt foarte importante pentru democraţia României. Aţi făcut progrese şi nu vrem să faceţi un pas înapoi", a declarat Wess Mitchell, potrivit Agerpres.
El a fost întrebat care este părerea sa cu privire la amendamentele aduse, în România, legilor justiţiei.
Aflat în vizită în România, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, a susţinut un discurs, luni, la Facultatea de Drept din Bucureşti.