WhatsApp se confruntă cu probleme serioase de securitate. Toate mesajele pe care utilizatorii apilcației de chat le trimit sunt foarte ușor de exploatat.
Cea mai populară aplicație de chat din lume ar putea fi foarte ușor exploatată de către hackeri, din cauza unei breșe de securitate majore.
Deși s-a lăudat că mesajele utilizatorilor sunt în siguranță, WhatsApp se confruntă cu o problemă de securitate fără precedent.
Experții de la firma de securitate Check Point au dezvăluit o breșă de securitate care ar putea fi exploatată de persoane rău-voitoare și care ar putea astfel să manipuleze mesajele pe care utilizatorii le trimite într-un grup de discuții, potrivit cotidianului britanic The Independent.
Printr-o procedură precisă, hackerii ar putea să se folosească de această vulnerabilitate din aplicație pentru a modifica mesajele text ale utilizatorilor unui grup de discuții și ar putea folosi tehnica citării pentru a schimba identitatea unui utilizator dintr-o conversație de grup.
„Credem că aceasta este una dintre cele mai importante vulnerabilități din aplicație și ar trebui tratată cu mare atenție”, au atras atenția experții de la Check Point, într-o postare pe blogul companiei.
„Aceasta le dă atacatorilor puterea de a crea și răspândi informații false folosindu-se de surse de încredere”, au mai subliniat experții.