Grupul austriac Wienerberger, cel mai mare producător mondial de cărămizi, a anunţat miercuri că în acest an intenţionează în continuare să realizeze un profit operaţional de 405 milioane de euro, adăugând însă că din cauza evoluţiilor negative ale cursului de schimb cifra finală ar putea fi cu 10 milioane de euro mai mică, transmite Reuters.
Wienerberger suferă în special de pe urma deprecierii lirei sterline în urma deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană. Marea Britanie este cea mai mare piaţă pentru Wienerberger fiind responsabilă pentru aproape 20% din vânzările anuale ale grupului. Wienerberger, care are 13 facilităţi de producţie în Marea Britanie, a informat că a decis să-şi ajusteze capacităţile de producţie după votul privind Brexit.
În primul semestru al acestui an, Wienerberger a reuşit să-şi majoreze profitul net de la şase la 27,1 milioane de euro în timp ce profitul operaţional a scăzut uşor la 178,3 milioane de euro, faţă de 181 milioane de euro în prima jumătate a anului trecut, iar veniturile au rămas relativ stabile la 1,468 miliarde de euro.
"Rezultatele pe primul semestru din 2016 dovedesc încă odată soliditatea noastră. Am arătat că suntem bine poziţionaţi în termeni operaţionali", a declarat directorul general de la Wienerberger, Heimo Scheuch.
Cu un număr total de 201 facilităţi de producţie, Wienerberger a realizat în 2015 venituri de 2,972 miliarde de euro şi un profit operaţional de 370 milioane de euro.
Wienerberger a intrat pe piaţa din România în anul 1998. Principalele produse sunt sistemele de zidărie ceramică Porotherm şi Terca. Wienerberger AG este prezentă pe piaţa de ţiglă ceramică din Europa prin brandurile Koramic şi Tondach, fiind unul dintre cei mai mari producători pe piaţa de pavele de beton din Europa Centrală şi de Est, prin brandul Semmelrock. AGERPRES