Wienerberger a ajuns la un acord cu ADM Capital pentru achiziția pachetului de actiuni de 98,3% al producătorului de cărămizi Brikston Construction Solutions SA (Brikston). Astfel, Wienerberger își extinde activitatea cu cărămidă în România.
"Intenția de a achiziționa Brikston este o excelentă oportunitate pentru extinderea activității noastre la nivel local, mai ales ținând cont de faptul că Brikston este activă într-o regiune a țării unde noi nu eram încă prezenți cu o unitate de producție. Brikston are o gamă largă de produse, un brand puternic și o cultură organizațională modernă. Compania poate fi integrată rapid în rețeaua existentă de fabrici și completează foarte bine prezența geografică în România, precum și susținerea activității noastre la nivel local.", a declarat Heimo Scheuch, CEO Wienerberger.
Deocamdată, parțile implicate au agreat să nu dezvăluie informații legate de prețul de achiziție, se arată în comunicatul companiei.
Brikston și-a desfășurat cu succes activitatea în piața românească de 50 ani și are o fabrică de producție în Iași, în nord-estul României. Cu peste 200 de angajați, compania a generat venituri de aproximativ 16 milioane de euro în 2016.
Compania Wienerberger este prezentă în România din 1998 și este unul dintre producătorii importanți de materiale de construcții din țară.
România este una dintre cele mai mari piețe din Europa de Est, cu o creștere a segmentului de construcții rezidențiale și potențial pentru viitor. Pe lângă produsele din beton celular autoclavizat (BCA), blocurile ceramice sunt unul dintre materialele de construcții binecunoscute. Toate acestea fac din România o piață interesantă și importantă pentru Wienerberger. În prezent, Wienerberger funcționează cu patru unități de producție și are aproape 300 de angajați în România.
Finalizarea tranzacției se va face după aprobarea autorităților competente privind concurența. Până la primirea aprobării, cele două companii vor continua să-și desfășoare activitatea separat.