Compania Willbrook International, care administrează activele imobiliare ale celui mai bogat israelian, şi-a atras un nou director comercial de la compania concurentă Globe Trade Centre (GTC), cel mai mare dezvoltator de clădiri de birouri din România.
Noua achiziţie are loc la o lună de la demisia Daianei Voicu, cea care a condus timp de zece ani operaţiunile locale ale companiei. La acea dată Daiana Voicu a fost înlocuită cu George Ispas, directorul operaţional al Willbrook.
Noua achiziţie este Raluca Ţeposu, cea care a condus din octombrie 2004 şi până astăzi departamentul de marketing şi vânzări al GTC România. Din această poziţie, ea a coordonat dezvoltarea strategiei de marketing a companiei şi a gestionat contractele cu chiriaşii din clădirile de birouri ale companiei, printre care City Gate şi America House.
„Sosirea mea la Willbrook este o dublă provocare, în primul rând pentru că vorbim despre una dintre cele mai mari companii de pe piaţa de real-estate din România, care a dezvoltat aici proiecte importante. A doua provocare constă în dezvoltarea portofoliului de clienţi, într-un moment în care piaţa imobiliară se resimte încă de pe urma crizei. Am certitudinea însă că voi reuşi să-mi îndeplinesc obiectivele, mai ales ţinând cont că portofoliul Willbrook este unul extrem de atractiv, realizat la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat Raluca Ţeposu. Din noua poziţie ea se va ocupa de organizarea departamentului, dezvoltarea portofoliului de clienţi şi gestionarea relaţiilor cu chiriaşii.
În perioada 2001 – 2002, Raluca Ţeposu a lucrat la Colliers International România, unde a condus departamentul de evaluare al companiei, iar între anii 2002 – 2004 a fost asociat pe probleme de evaluare şi investiţii la biroul Colliers International Praga.
Willbrook este cunoscută, în principal, pentru controversata clădire de birouri Cathedral Plaza din centrul Bucureştiului, proiect dezvoltat prin intermediul firmei Millennium Building Development, firmă din portofoliul israelianului Eyal Ofer – cel mai bogat israelian. În România, familia Ofer a investit până în prezent 500 mil. euro într-un portofoliu de 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara şi în clădirile de birouri Cathedral Plaza, Platinum Business Center (foto), ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gadens şi hotelul Teleferic din Poiana Braşov. În prima parte a anului trecut, omul de afaceri a încheiat un contract în valoare de 400 mil. euro cu Şantierul Naval Mangalia, care trebuie să îi livreze patru cargouri pentru transport comercial.