Adunarea Generală Ordinară a Electrica SA a decis, în şedinţa de vineri, alegerea lui Willem Jan Antoon Henri Schoeber în funcţia de membru independent al Consiliului de Administraţie, potrivit unui comunicat al companiei.
Willem Schoeber a perluat postul lăsat vacant de Michael Boersma.
"Această numire vine ca urmare a vacantării unei poziţii de membru în Consiliul de Administraţie al Electrica SA, după ce domnul Michael Boersma a renunţat la calitatea sa de membru începând cu data de 1 mai 2016. Durata mandatului noului membru al Consiliului de Administraţie va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent poziţiei vacante, respectiv până la data de 14 decembrie 2019. Willem Schoeber a ocupat, începând cu data de 1 Mai 2016, funcţia de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie al Electrica SA", se arată în comunicat.
Electrica SA este administrată de un Consiliu de Administraţie compus din şapte membri: Arielle Malard de Rothschild, Cristian Buşu, Ioana Alina Drăgan, Corina Georgeta Popescu, Bogdan George Iliescu, Pedro Mielgo Alvarez şi Willem Jan Antoon Henri Schoeber.
Cetăţean olandez şi german, Willem Schoeber are o experienţă de peste 40 de ani în domeniul energiei, se mai arată în comunicat. Cea mai mare parte a activităţii sale profesionale a fost derulată în cadrul grupurilor Shell şi EWE, unde a deţinut diferite poziţii în top managementul filialelor din Olanda, Finlanda, Turcia, Germania şi SUA.
Începând cu anul 2013, şi-a continuat cariera din poziţia de consultant independent în afaceri, precum şi în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al mai multor companii din Europa. Willem Schoeber a absolvit Universitatea Tehnologică din Eindhoven şi este doctor în ştiinţe tehnice. De asemenea, a publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi deţine mai multe brevete de invenţie.
Totodată, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Electrica a aprobat majorarea planului anual de investiţii consolidat la nivelul grupului Electrica aferent exerciţiului financiar 2016 până la valoarea de 844,619 milioane de lei.
AGERPRES