Livrările la nivel mondial de PC-uri au totalizat 90,3 milioane de unităţi în trimestrul 4 al 2012, cu o scădere de 4,9% faţă de ultimul trimestru al 2011, conform rezultatelor preliminare transmise de Gartner Inc. Analiştii susţin că problemele industriei indică ceva mai mut decât nivelul scăzut al economiei.
"Tabletele au schimbat dramatic mediul pentru PC-uri, nu întratât încât să “canibalizeze" vânzarea de PC-uri, mai mult prin provocarea utilizatorilor de PC să treacă la utilizarea tabletelor, în loc să-şi înlocuiască vechile PC-uri", a declarat Mikako Kitagawa, analist principal Gartner. "Întrucât ne putem imagina o lume în care utilizatorii individuali ar avea atât un PC cat și o tabletă ca dispozitive personale, ne aşteptăm ca cele mai multe persoane să-şi deplaseze activitatea de consum către o tabletă utilizată personal, păstrând un PC comun pentru realizarea de sarcini creative și administrative. Vor fi şi unele persoane care le păstrează pe ambele, dar credem că vor fi o excepție și nu o regulă. De aceea, mergem pe ipoteza în care cumpărătorii, în loc să schimbe PC-urile secundare ale familiei, vor aştepta să se demodeze și îşi reorientează consumul spre tablete."
"Această transformare a fost declanșată de distribuţia masivă de tablete low-cost în 2012, și va continua până cand bază actuala de PC-uri se reduce ceea ce va propulsa tabletele ca dispozitiv de consum primar", a spus Kitagawa. "Printre veştile pozitive pentru vendori, PC-urile cu şanse mai mari sunt cele cu configuraţii mai bogate, ceea ce înseamnă că ar trebui să vedem o creștere a prețurilor medii de vânzare PC (ASP – average selling prices) în condiţiile în care utilizatorii înlocuiesc mașinile utilizate pentru aplicații mai solicitante, mai curând decât pentru simplu consum."
Windows 8 nu a avut un impact semnificativ
În perioada sezonului de vacanţă, consumatorii nu au mai avut în vedere PC-urile ca un posibil cadou. Cu o varietate de echipamente şi servicii în plină dezvoltare, consumatorii îşi îndreaptă atenţia spre altceva. Analiştii spun că au prezentat interes notebook-urile cu preţ foarte mic, ca parte a mega ofertei de vacanţă, dar acest lucru a contat prea puțin în impulsionarea vânzărilor de PC-uri în această perioadă.
Lansarea Microsoft Windows 8 nu a avut un impact semnificativ asupra livrărilor de PC-uri în acest al patrulea trimestru. Analiştii spun că unii furnizori de PC-uri au oferit motive destul de fragile în oferta lor cu Windows 8 şi a lipsit declanşarea unui entuziasm. Produse noi se lanseaza pe piață, iar acest lucru ar putea aduce puţină agitaţie în cadrul bazei existente.
HP şi-a recâștigat poziția de top în livrările de PC-uri la nivel mondial în al patrulea trimestru al 2012 (conform tabelului 1 din fişierul ataşat), cu toate acestea livrarile companiei nu au crescut comparativ cu anul anterior. Analiştii spun că HP cel mai probabil a atins un anumit nivel al marjei pentru a câștiga cota de piață. HP a înregistrat succes în gestionarea de oferte mari de retail prilejuite de lansarea Microsoft Windows 8 și în vânzările de vacanță pentru regiunile menţionate.